29.03.2024

Trips Photo & More – 815 km, 2 zile și multe peisaje frumoase

Turele cu mașini offroad oferă peisaje spectaculoase, așa că în weekendul 15-16 februarie, am ieșit cu Bogdan, la o tură prin România, pe drumuri mai puțin asfaltate.

La 6:15 ne-am întâlnit la Obor și am plecat spre munte. În Comarnic am virat la dreapta spre Secăria, Valea Doftanei – să mergem pe drumul forestier care iese la Săcele. Am dat de zăpadă și urmele mașinilor ne dădeau speranță că putem ajunge la Săcele. N-a fost așa, cu 12 km înainte de intersecția cu DN1A la lacul Tărlung, în zona Șaua Paltin (Pasul Predeluș) 1295 m, am fost nevoiți să întoarcem pentru că era gheață pe jos iar zăpada era de destul de mare și nu riscam să rămânem pe coclauri.

Am trecut de Brașov pe centură și ne îndreptăm spre Sighișoara, nu înainte de a intra până la Cetatea Saschiz, care era în renovare. Următoarea oprire a fost la Biertan care face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal, fiind cuprins în cele „Două Scaune” (Mediaș și Șeica) Localitatea Biertan este atestată documentar în 1283, într-un document alături de Mediaș și Moșna, toate trei localitățile aflate într-o competiție acerbă pentru obținerea centrului administrativ al celor „Două Scaune”. Astfel, fiecare din cele trei localități încerca să-și mărească renumele printr-o construcție sacră mai impunătoare și ornamentală. În 1397 Biertanul este atestat ca cetate. Sursa Wikipedia.Dacă vreți să vizitați biserica fotrificată, trebuie să ajungeți în intervalul orar 11:00-15:00. Din păcate noi am ajuns după ora 15:00 și nu am putut vizita biserica, chiar dacă era sâmbătă. Un alt minus a fost restaurantul din fața cetății, unde din tot meniul am găsit doar două ciorbe și vreo trei chestii la felul doi…

Am plecat după ce am mâncat câte o ciorbă destul de lungă și rece, iar pe înserat am ajuns în Stațiunea Climaterică Sâmbăta, la poalele munților Făgăraș, lângă Mănăstirea Brâncoveanu, unde ne-am cazat la o pensiune.Duminică dimineața după ce am explorat potecile și drumurile forestiere ne îndreptăm spre Mănăstirea Rupestră de la Șinca Veche.

Lăcaşul este cunoscut sub mai multe denumiri, „Templul Ursitelor”, în cea mai mare parte, dar şi „Mănăstirea Săpată în Piatră”, „Templul de la Şinca Veche”, sau „Templul Dorinţelor”, fiind un loc de reculegere şi de împlinire a bunelor dorinţe, dar, totodată, locul unde se petrec fenomene paranormale, după părerea unora. – sursa: http://financiarul.ro/2013/07/25/templul-ursitelor-de-la-sinca-veche-locul-unde-dorintele-se-implinesc/ Plecăm mai departe către Zărnești, Plaiul Foii și apoi Măgura și Peștera, două sate pitorești, ancestrale, cu case vechi și vile noi, răsfirate pe coamele muntoase, sate îndrăgite de toți fotografii de peisaj. Drumul în Măgura se înfundă în curtea unei gospodării și dacă nu ești atent treci prin curtea omului.Coborâm în Moeciu iar în drum spre Târgoviște, pentru că e încă lumină, cotim la stânga către Fundățica, un alt sat spectaculos. Vedem cum soarele se duce după coama muntelui, semn că este timpul să ne punem la drum către casă.

Tura a durat 2 zile și am parcurs 815 km, cu multe peisaje frumoase.

În video puteți admira traseul celor 2 zile cu peisajele minunate pe care le are România.

Sunt curios care loc v-a plăcut mai mult din această tură?

Filmare: Bogdan Constantinoiu

Marian Mocanu – Trips, Photo & More/www.MarianMocanu.ro 

Plimbare prin satele mai puțin turistice ale României

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857