15.01.2025

RVTravel.eu trips – Dobrogea, România – Capul Doloșman și Cetatea Argamum

Călătoriile „RVTravel.eu Trips” cu autorulota prin România, continuă azi în Dobrogea cu Capul Doloșman și Cetatea Argamum. Campare off camping.

foto: Marian Mocanu

Am campat off camping lângă Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, aproape de Cetatea Argamum. Peste noapte am avut companioni un câine și două pisici. Aria naturală acoperă marginea estică a promontoriului Doloșman, și reprezintă o formațiune geologică care cuprinde ruinele cetății Argamum – Orgame și o faleză abruptă, stâncoasă.

Capul Doloșman se vede bine în lumina dimineții, așa că am parcurs drumul până la faleză cu bicicleta, în lumina caldă a răsăritului de soare. Faleza abruptă și stâncoasă îmi amintește de Cliffs of Moher din Irlanda.

foto: Marian Mocanu
foto: Marian Mocanu

Capul Doloșman este o arie protejată de interes național aflată la aproximativ 6 km de localitatea Jurilovca.

Denumirea Doloșman este otomană, provenind din cuvântul dolaș (obstacol) sau dolașma (loc de trecere). Capul Doloșman este o faleză calcaroasă ce se întinde pe o distanța de 3 km, cu înalțimea maximă de 29 m, fiind singura faleză stâncoasă din zona litoralului românesc. Sub tot acest deal se pare că se află o mare parte din cetate, încă nescoasă la lumină, conform localnicilor iar dacă ne uităm cu atenție la relief se întrezărește zidul cetății.

Pe toata lungimea falezei se pot intalni șerpi de apă (Natrix tesselata) iar în zona abruptului stâncos se pot observa cuiburile de lăstun mare.

foto: Marian Mocanu

Se poate ajunge cu autorulota în mini portul Jurilovca de unde poți pleca cu barca la Gura Portiței. Eu am campat lângă un gard plin de flori și verdeață, iar după ora prânzului era umbră și mirosea a flori. La câteva sute de metri este o terasă unde poți mânca borș de pește făcut în stil lipovenesc și alte preparate din pește.

În episodul următor mergem la Sarichioi, unde campăm în camping, pe malul lacului Razim.

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

RVTravel.eu trips – Dobrogea, România, off camping lângă Jurilovca

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857