Campingul Apollo din Băile Felix, evacuat cu mascații. Interes uriaș pentru terenul de 3 milioane de Euro.
Zeci de turiști, români și străini, au fost nevoiți să-și întrerupă vacanța și să plece din campingul Apollo din stațiunea Băile Felix.
Autoritățile locale au câștigat un proces cu proprietarii terenului, care dura de mai bine de 20 de ani, la începutul săptămânii trecute fiind pusă în aplicare executarea silită. Primarul localității Sânmartin- Cristian Laza, care revendicase terenul în instanță, însoțit de Poliție și mascați, s-a înființat la intrarea în perimetrul pe care era amplasat campingul, precum și o parcare, solicitând evacuarea. Mai mulți turiști care tocmai sosiseră la camping cu rulotele, mulți veniți din Germania, Franța, Elveția, cu rezervări făcute cu săptămâni și luni înainte, au fost opriți de Poliție și împiedicați să intre în camping. Turiștilor le-au fost înapoiați banii dați în avans pentru ședere, aceștia fiind nevoiți, apoi, să facă cale întoarsă.
Proprietarii campingului spun că s-au judecat mai bine de 20 de ani cu Primăria Sânmartin. „Noi am închiriat terenul în 1998. Locul era groapa de gunoi a stațiunii. Pe aici mergeau văcarii cu turmele. Noi l-am transformat în cel mai frumos și frecventat parking din Vestul țării”, ne-a spus, în excvlusivitate, Rodica Muțiu, deținătoarea terenului, până pe 9 iulie, ziua descinderii – „Noi am închiriat terenul în 1998 și am devenit proprietari în 2002, cumparând locul de la Statul român, nu de la Primăria Sânmartin. Primăria era doar administrator. Primăria a revendicat terenul în instanță acum câțiva ani, în momentul în care când a devenit, abuziv, proprietară, printr-o Ordonanță de urgență a Parchetului. Și asta doar pentru trei luni, când ordonanța a fost anulată de un Parchet ierarhic superior”, a mai spus Rodica Muțiu. ” Primăria a susținut, în mod eronat, că nu am vrut să amenajăm spațiul, dar noi am făcut cereri peste cereri la primărie să obținem autorizatii pentru renovări. Am fost refuzați sistematic. În schimb ne-au amendat cu zece mii de lei pentru că am renovat grupurile sanitare. Ne-au mai dat 10.000 lei amendă pentru că am pus gard. Noi am cumpărat terenul ăsta de la Statul român, nu de la Primărie. Și în conturile primăriei au intrat două miliarde de lei. Ne-au luat banii, acum ne iau și terenul”, a mai spus, revoltată, Rodica Muțiu. În schimb, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza membru PSD, susține că terenul e al comunității și va rămâne tot parcare, fără taxe, timp de cinci ani, după cum spune legea. „Cu banii aceia care au intrat în contul Primăriei, nu știu. O să vedem ce e cu ei”, a zis primarul Laza.
Firma Cretheus General, care a deținut terenul, cu parcare și camping are la dispoziție 30 de zile să evecueze locul. Localnicii spun că interesul este uriaș. Terenul, situat în mijlocul stațiunii,valorează în jur de 3 milioane de Euro, dar, spun oamenii, la o licitație ar putea ajunge la 5-7 milioane de Euro. Șeful PSD local Ion Manda nu ar fi străin, zice vocea urbei, de interesul Primăriei Sânmartin de a deține acest teren.
La patru zile de la descinderea reprezentanților, însoțiți de luptători ai Poliției, campingul este gol. „Oamenii si-au luat banii și au plecat”, ne-a spus Rodica Muțiu. „Au fost dezamăgiți. Veneau de ani de zile la noi. Oamenii primăriei și mascații au stat grămadă în camping două zile la rând. Turiștii nu au mai putut să stea în aceste condiții. Vom continua lupta în instanță. Contestam executarea și vom căuta să refim puși în drepturi” – ne-a declarat Rodica Muțiu, administratora campingului Apollo din Baile Felix.
„O rulotă de Spania deja pleacă. Mai este încă una din Elveția care a zis că încă mai stă, dar nu cât își planificaseră… Moment jenant a apărut când un turist din Belgia a cerut banii înapoi pentru că a spus că este o situație jenantă și nu se mai simte bine și a plecat, iar altul, acum 20 min, din Germania, cu un camper mare Hobby, a fost obligat de Poliție sa se întoarcă din drum și să plece. Oare ce impresie își fac toți acești străini care au fost martori azi la această descindere cu poliție și mascati ? Au fost campere și rulote din Belgia, Germania, Polonia, Franța și Slovacia care au asistat azi la acestă descindere în forță a autorităților și poliției locale pentru închiderea acestui camping, singurul care exista în zonă și care după cum am văzut era cunoscut de turiștii străini din multe țări UE, dar și din România. Acest gen de turism este un turism cu tradiție în țările occidentale, iar în România a început se prindă din ce în ce mai mult contur în ultimii ani. Campingurile sunt o componentă foarte importantă a acestui turism, iar având în vedere că, oficial, offcampingul în România este destul de restrictiv și să nu mai vorbim de restul țărilor din UE, unde foarte rar poți găsi un loc unde să poți sta offcamping fără să te fugărească poliția și eventual să primești amendă, existența campingurilor este esențială. Noi încercăm să dezvoltăm cât mai multe astfel de unități de cazare tip camping și este destul de trist când apar astfel de situații de închidere a unor campinguri de către autorități. Vecinii noștri unguri, care au și ei stațiuni cu ape termale, sprijină și încurajează înființarea cât mai multor campinguri, iar noi în loc să ne promovăm și noi stațiunile noastre spre acest gen de turism, noi închidem și ultimul camping din aceasta zonă…. De preferat ar fi fost colaborarea și sprijinul autorităților pentru păstrarea și chiar modernizarea acestui camping și nu închiderea lui…” – ne-a povestit Adrian Străteanu, aflat în camping, în momentul în care autoritățile din Sânmartin au apărut la poarta campingului Apollo.
Text: Cristian Botez/RVTravel.eu – motorhome travel Romania
Foto: Adrian Străteanu
Vești bune pentru turiștii care călătoresc în Spania cu autorulota