24.07.2026

💧Apa din camper este cu adevărat curată? Igienizarea completă a instalației de apă | WM Aquatec

De cele mai multe ori, atunci când plecăm cu autorulota sau campervanul în vacanță, ne preocupă traseul, locurile în care vom înnopta sau nivelul bateriilor. Există însă un aspect esențial pe care mulți dintre noi îl trecem cu vederea: calitatea apei din instalația vehiculului.

Recunosc că și eu am făcut aceeași greșeală. Eram convins că, atât timp cât beau doar apă îmbuteliată, nu am niciun motiv să îmi fac griji în privința instalației de apă. Abia după un timp am realizat că folosesc zilnic apa din rezervor atunci când mă spăl pe dinți, pe mâini, când spăl fructele, legumele sau vasele. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu o consum direct, intru permanent în contact cu ea.

Iar dacă instalația nu este întreținută corespunzător, în rezervoare și pe conducte se pot forma depuneri de calcar, biofilm și microorganisme invizibile, care afectează atât calitatea apei, cât și durata de viață a întregului sistem.

O operațiune realizată profesionist

Pentru că am vrut să înțeleg exact cum trebuie făcută această întreținere și să respect recomandările producătorului, am mers la Optimus Caravan Centrum din Leș, lângă Oradea, dealer autorizat WM Aquatec. Aici am realizat întreaga operațiune folosind gama profesională WM Aquatec Hygiene Trio, destinată întreținerii complete a instalațiilor de apă din autorulote, rulote și campervane.

Întregul proces a durat aproximativ câteva ore, însă rezultatul este o instalație complet detartrată, igienizată și dezinfectată.

De ce este importantă detartrarea?

În timp, depunerile de calcar se acumulează pe pereții rezervorului, în conducte, în pompă, în boiler și la robineți. Aceste depuneri reduc eficiența instalației și favorizează apariția biofilmului, un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriilor.

Primul pas al procesului este folosirea soluției WM Aquatec KXpress, special concepută pentru eliminarea depunerilor de calcar.

Cum se realizează corect detartrarea cu KXpress

În videoclip am prezentat pe scurt utilizarea produsului, însă procedura completă recomandată de producător este următoarea:

Situație specială

Dacă instalația prezintă depuneri importante de calcar, soluția amestecată cu aproximativ 20 litri de apă se lasă să acționeze o oră direct în rezervor înainte de următoarele etape.

Etapa 1

Se adaugă produsul în rezervor împreună cu aproximativ 20 litri de apă. Se deschid toți robineții pentru câteva secunde, astfel încât soluția să pătrundă în întreaga instalație, după care se închid.v Soluția rămâne în sistem 2 ore.

Etapa 2

Rezervorul se umple complet cu apă curată. Se deschid pe rând toți robineții și se evacuează întreaga cantitate de apă până la golirea completă a rezervorului.

Etapa 3

Se realizează o clătire completă a instalației prin umplerea rezervorului cu apă curată și golirea integrală a sistemului.

Urmează dezinfectarea instalației

După eliminarea depunerilor de calcar urmează etapa cea mai importantă: dezinfectarea întregului sistem.

Pentru această operațiune se utilizează WM Aquatec Dexda Clean, un produs care elimină biofilmul și dezinfectează instalația.

Înainte de începerea procedurii Boilerul trebuie golit complet. Dacă acest lucru nu este posibil, temperatura boilerului trebuie setată la aproximativ 35°C.

Cum se utilizează corect Dexda Clean

Etapa 1

Cele două componente ale produsului (lichidul și pudra) se amestecă în recipient. Soluția se agită timp de aproximativ 10 secunde, după care se lasă să se activeze timp de 90 de minute.

Etapa 2

După activare, soluția se introduce în rezervor împreună cu:

  • aproximativ 40 litri de apă, sau
  • 20 litri, dacă detartrarea cu KXpress se realizează simultan.

Se deschid toți robineții pentru câteva secunde astfel încât soluția să circule prin întreaga instalație. În acest moment se poate păstra aproximativ un litru de soluție într-un recipient separat pentru dezinfectarea parei de duș și a sitelor robineților.

Etapa 3

Rezervorul se completează cu apă, fără a fi umplut complet. Se adaugă maximum 60 litri, deoarece procesul de dezinfectare are loc prin eliberarea unui gaz activ.

Soluția trebuie lăsată să acționeze:

  • minimum 4 ore
  • maximum 24 de ore

Dacă detartrarea și dezinfectarea se realizează simultan, timpul de acțiune nu trebuie să depășească 4 ore.

Etapa 4

Se evacuează întreaga cantitate de apă prin deschiderea tuturor robineților. O recomandare foarte utilă este ca soluția evacuată să fie direcționată în rezervorul de apă gri și lăsată să acționeze câteva ore. Astfel se dezinfectează și acesta, iar mirosurile neplăcute sunt eliminate.

Etapa 5

Se umple complet rezervorul cu apă curată și se golește întreaga instalație. Dacă detartrarea și dezinfectarea au fost efectuate în aceeași operațiune, este recomandată o a doua clătire completă a instalației.

O operațiune simplă, dar extrem de importantă

Mulți proprietari de autorulote investesc în panouri solare, baterii, sisteme electrice sau accesorii noi, însă uită de un element care influențează direct sănătatea tuturor celor care folosesc vehiculul.

Curățarea instalației de apă nu este doar o operațiune de întreținere. Este o investiție în siguranța familiei și în funcționarea corectă a întregului sistem. După această experiență, cu siguranță nu voi mai amâna niciodată igienizarea instalației de apă.

Dacă nu ați făcut până acum această operațiune, poate că este momentul potrivit să o includeți în lista de întreținere înaintea următoarei aventuri.


Articol realizat în parteneriat cu WM Aquatec. Procedura prezentată a fost efectuată la Optimus Caravan Centrum din Leș, județul Bihor, dealer autorizat WM Aquatec, respectând recomandările producătorului și utilizând gama profesională Hygiene Trio. Acest material are scop informativ și prezintă experiența practică a echipei RVTravelEU.

RVTravel.eu – travel | work | living

#RVTravelEU #WMAquatec #OptimusCaravanCentrum #HygieneTrio #Campervan #Motorhome #Caravan #RVLife #WaterSystem #CamperMaintenance #Caravaning #VanLife #CampingLife #RoadTrip #TravelEurope

🚐 McLouis Nevis 881 (2026) – autorulota integrată care duce confortul la un alt nivel

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857