Prietenii noștrii de la Călauza Offroad ne-au povestit despre TransCarpatica 2019 – expediție offroad de 3 zile la cort, în natură.
„Șase echipaje pregătite pentru o tură offroad de aproape 600 de kilometri s-au alăturat Călăuzei Offroad, la începutul lunii august, în cea de-a patra ediție a expediției TransCarpatica.
Adunând la un loc toate ingredientele unei experiențe offroad de neuitat – drumuri pe care nu ai ajuns și nici nu ți-ai fi imaginat că poți ajunge cu mașina ta, peisaje nemaivăzute, aventură, abilități pe care nu știai că le ai, voie bună și prietenie – iată „secretul” care face să ne strângem împreună pentru câteva zile.
Expediția este trasată în jurul unor drumuri de poveste: Transfăgărășanul, Strategica, Transalpina și Transcindrelul. Însă în fiecare an traseul este diferit – drumuri și popasuri noi fac diferența de la o tură la alta.
TransCarpatica este o experiență pentru cuplurile curajoase, care vor să trăiască câteva zile liniștea nopților la cort, să guste afinele culese direct de pe munte, să bea din apa curată a izvoarelor, dar mai ales să-și încerce mașina și îndemânarea pe teren accidentat. Ca să parafrazăm o reclamă – ai curaj să-ți părăsești bula de confort?
600 de kilometri offroad și puțin asfalt, peisaje, aventură, expediție și ploaie, multă ploaie, așa cum nu ai vrea în vacanță. Cam așa s-ar descrie experiența 2019, trăită de cele 6 echipaje din mai multe colțuri ale țării: Cluj, Maramureș, București și Oradea.
Anul acesta am luat startul din Cârța, pe o zi înnorată. Splendoarea oferită de peisajele Transfăgărășanului a venit ca o recompensă odată cu oprirea ploii, care ne-a ajuns abia la Vidraru, unde caravana mașinilor offroad a părăsit asfaltul și, prin ploaie torențială, a salutat ruinele Cabanei Călugărița, continuându-și drumul pe Valea Topologului și prin Țara Loviștei.
Prima noapte ne-am petrecut-o undeva pe Valea Oltului, la malul unei ape, sub o pădure deasă.
Soarele s-a arătat mai prietenos în ziua a doua din tura TransCarpatica, iar Strategica s-a lăsat admirată în toată splendoarea peisajelor sale. Drumul are o dificultate medie, așa că și șoferii au avut timp să arunce câte o privire în stânga sau în dreapta.
Strada Strategica – așa cum apare pe hărți – străbate Munții Latoriței, din Ciunget sau din Valea Măceșului, peste Fratoșteanu și Puru, până la Muntele Ștefanu, în Transalpina.
Fără îndoială, unul dintre cele mai spectaculoase momente pe care le oferă Strategica este panorama asupra Lacului Vidra.
Am mers, am căscat gura, am făcut poze, am cerut indicații și păreri de la oamenii locurilor și, în sfârșit, am ajuns în asfaltul Transalpinei, care ne-a purtat până în Căpâlna (aproape de Sebeș).
Zi frumoasă, fără ploaie, dar care ne-a făcut să dormim neîntorși.
A treia zi a aventurii a început cu speranța unei zile însorite – dar vremea la munte e capricioasă…
Chiar la plecarea în traseu ploaia a venit cu noi. Și ne-a urmărit cu ciudă parcă pe plaiurile munților, cu mici pauze – cât să facem poze – până la Curmături și mai departe către Oașa.
Am trecut barajul ușor – din cauza vremii umede, nu mai era acea aglomerație de mașini și persoane haotice care fac ambuteiajele atât de picante.
Am luat drumul Curpătului pe ploaie, normal, cu gândul sus la Cindrel, urmăriți și de o ceață lipicioasă.
Mai cu avânt, mai cu puțin ajutor la șufă, mai cu emoții la o baie de ulei picurătoare, am răzbit până la urmă. Vremea a ținut cu drumeții, pe coborârea spre Șteflești am avut soare și vânt de munte.
Valea Frumoasei ne-a condus spre Păltiniș, am încercat scurtătura către Gura Râului, iar seara ne-a găsit la o masă mare, la Casa Damian din Petrești. Mulțumim gazdelor care ne-au găsit loc și de-ale gurii, deși eram 14 oameni care voiam o masă comună.
La 11 noaptea am ajuns la locul de cazare, cu foamea ostoită, am reglat din palincă, vin și bere somnul binemeritat.
Ziua de duminică a fost cu trezire de voie, fiecare echipaj și-a socotit timpul de întoarcere către casă.
KM = 615
Zile = trei și ceva
Nopți = trei la cort
Echipaje = 6 + Călăuza
Mașini = 2 x Discovery1, 1x Discovery2 cu remorcă, 1x Discovery4, 1x Jeep Rubicon, 1x Jeep Grand Cherokee, 1x Suzuki Vitara
Asta a fost TransCarpatica 2019, pusă la cale de Călăuza Offroad. Deja ne-am apucat de traseele următoare.”