01.02.2023

Firme de închirieri autorulote, service-uri, campinguri fictive

În România sunt firme de inchirieri autorulote, service-uri de rulote, campinguri fictive, care nu răspund la telefoane, la emailuri, la mesaje.

Cu ocazia organizarii evenimentului din 18-20 octombrie 2019 – Convenția Anuală de Caravaning România, ediția a II-a, încercăm să contactăm toate firmele de care avem cunoștință, care au legătură cu autorulotele/rulotele, pentru a trimite invitația la eveniment. Fie că sunt firme de închirieri autorulote sau rulote, fie că sunt service-uri specializate, magazine de piese sau accesorii sau campinguri nu întelegem lipsa unora dintre aceste firme a datelor esențiale de contact.

Sunt firme care nu au telefoane de contact, un email unde să îi poți contacta, nu au pagină web. Cu poze luate de pe net, sau făcute la vre-un Salon de specialitate.

Sunt firme care au doar pagină de facebook, le-am trimis mai multe mesaje – nu răspund, alte „firme” le-am găsit doar pe OLX. Am trimis mesaje, am telefonat – nu am primit răspuns la mesaje, telefonele sunt închise sau nu răspund la ele. Am încercat să sun de mai multe ori, în zile diferite dar același rezultat.

Stau și mă întreb cum își fac aceste „firme” businessul? De unde câștigă bani, pentru că aceste din acest business nu cred că pot supraviețui în condițiile în care este aproape imposibil să îți răspundă la telefon, email sau mesaje private.

Încercăm să realizăm o statistică a parcului național de rulote și autorulote a firmelor de închirieri din România. Am sunat la o firmă să ne spună câte autorulote au în flotă și mi s-a răspuns că: „informația este confidențială”….  Le-am explicat că este o statistică în care nu vor apărea nume de firme, ci numărul de autorulote/rulote pe categorii, pe ani, pe branduri. E foarte greu pentru unii să înțeleagă ce înseamnă statistici.

În Europa se fac anual asemenea statistici în fiecare an, pe tot felul de categorii, astfel se pot trage concluzii.

https://www.rvtravel.eu/studiu-despre-caravaningul-din-europa-efectuat-de-erwin-hymer-group/

https://www.rvtravel.eu/camparea-in-campingurile-din-germania-in-crestere/

Cred că ceva nu e în regulă cu aceste „firme”. Voi ați apela la serviciile acestor firme?

Și vrem să avem oameni educați în România…

Text: RVtravel.eu – travel | motorhome | Romania

TransCarpatica 2019 – expediție offroad de 3 zile la cort, în natură

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857