30.01.2023

Închirieri autorulote, o afacere care a explodat în ultimii doi ani

În 2015 căutam să închiriez o rulotă pentru a încerca o experiență nouă – vacanța la rulotă. După câteva zile de căutări pe internet, am găsit una prin Drumul Taberei, cu vreo 40 lei/zi, dar când am văzut-o am renunțat la ea – era mizerabilă, mirosea îngrozitor și era murdară.

Am continuat căutarile și așa am găsit Haff la Brașov. Aveau o autorulotă nouă, achiziționată recent, eu am fost al treilea client al firmei Haff. Autorulota Rimor Super Brig, avea la bord doar 3000 de km. Așadar am plecat în vacanță pe Valea Rinului în Germania… De aici a venit „microbul”.

Așadar în 2015 era o singură firmă de închirieri autorulote în România, eram la acest capitol cu mult sub vecinii bulgari sau unguri. Între timp situația s-a schimbat, în septembrie 2018 avem deja 18 firme care închiriază autorulote, majoritatea noi. Vorbesc aici de firmele găsite pe internet, poate mai sunt dar nu le-am găsit eu sau sunt în curs de apariție. Și nu vorbesc de persoane fizice care vor sa își închirieze autorulota sau campervan-ul.

Pentru că din ce în ce mai mulți prieteni sau cunoscuți mă întreabă dacă vreau să le închiriez motorhome-ul meu (nu îl închiriez și nici nu îl dau împrumut) – am creeat o pagină specială în site, unde sunt afișate firmele care închiriază autorulote sau campervan-uri, cu site-urile lor și orașele de reședință. Lista se va upgrada în momentul în care voi afla de alte firme de rental motorhome.

Lista este aici: motorhome-rental/inchiriere autorulote

Până atunci VANgabond.eu vă sfătuiește să conduceți responsabil în trafic și să respectăm natura!

Text: VANgabond.eu – motorhome travel Romania

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857