Pesta porcina din Bulgaria – “este vina turiștilor români” afirmă premierul Bulgariei

Premierul Bulgariei susține că turiștii români sunt responsabili de răspândirea pestei porcine pentru că aruncă gunoaiele la marginea drumului

Foto: Wikimedia Commons Boiko Borisov

Turismul cu autorulota sau rulota în ultimii ani trece inevitabil prin Bulgaria. Fie că turiștii cu camperele merg către Grecia sau rămân pe litoralul vecinilor bulgari, Premierul de la Sofia a invocat lipsa educaţiei, în condiţiile în care „românii – susţine el – aruncă resturile alimentare pe marginea drumurilor, fără să folosească pubelele de gunoi”. „Merg, mănâncă, aruncă” a spus Boiko Borisov – premierul Bulgariei. Astfel, premierul Boiko Borisov încearcă să arunce vina provocată de pesta porcină pe turiștii români care ajung în Bulgaria.

Afirmațiile au fost făcute pe 2 august, la o reuniune de urgenţă a factorilor responsabili din domeniul autorităţii sanitar veterinare cu crescătorii de porci din Bulgaria. Întâlnirea a avut loc la Pazardjik. La sfârşitul lunii iulie, şeful autorităţii sanitar veterinare din Bulgaria, Damian Iliev, anunţase că responsabili pentru amploarea virusului pestei porcine africane în Nordul Bulgariei sunt porcii mistreţi din România, care trec Dunărea. – conform Hotnews.ro

https://www.rvtravel.eu/anton-dimchev-manager-dimbo-despre-turismul-cu-motorhome-in-bulgaria/

 

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your name here
Please enter your comment!
Emailul tău nu va fi făcut public și nici nu îți vom trimite mesaje nesolicitate - Citește politica de confidențialitate (...)