03.02.2023

Prima ediție de Camping & Caravanning din Bulgaria, în Sofia

În perioada 12-13 mai 2018 a fost prima ediție a Camping & Caravanning din Bulgaria, expoziție ce a avut loc în parcarea Metro Sofia. Târgul a fost organizat de Camping.bg în parteneriat cu Metro Sofia.

Au fost prezenți peste 30 de expozanți la această ediție, unde numai în prima zi, organizatorii au anunțat peste 3500 de vizitatori.

Printre expozanți au fost companii din domeniul închirieri autorulote, dealeri de autorulote, produse de camping, accesorii motorhome, corturi, soluții de gătit neconvenționale, articole de vestimentație sportiva, de drumeții.

Am vorbit cu mulți dintre expozanți și toți au fost încântați de această inițiativă, mai ales că Bulgaria are o tradiție mai mare decât România în domeniul motorhome. Multe firme de rental funcționează pe piața din Bulgaria de ani buni, față de România, unde prima firmă de rental motorhome a apărut acum 4 ani.

În mare parte vremea a ținut cu organizatorii, dar au fost și câteva reprize de ploaie de primavară, ceea ce a făcut ca duminică să scurteze programul cu vreo doua ore.

VANgabond.eu a reușit să ajungă și să documenteze acest eveniment în cele două zile de expoziție.

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857