Irlanda are o istorie îndelungată de arhitectură vernaculară, unde tradițiile de construcție a caselor vechi de 9.000 de ani au fost transmise de la o generație la alta și au influențat puternic stilurile și moda structurilor domestice.
Arhitectura vernaculară
Arhitectura vernaculară este o construcție realizată în afara oricărei tradiții academice și fără îndrumare profesională. Nu este o anumită mișcare sau stil arhitectural, ci mai degrabă o categorie largă, care cuprinde o gamă largă și o varietate de tipuri de clădiri, cu diferite metode de construcție, din întreaga lume, atât istorice și existente, cât și clasice și moderne. Arhitectura vernaculară constituie 95% din mediul construit din lume, după cum a estimat Amos Rapoport în 1995, în comparație cu procentul mic de clădiri noi proiectate de arhitecți și construite de ingineri în fiecare an.
Arhitectura vernaculară servește de obicei nevoilor locale imediate, este limitată de materialele disponibile în regiunea respectivă și reflectă tradițiile și practicile culturale locale. Studiul arhitecturii vernaculare nu examinează arhitecți cu studii formale, ci pe cel al abilităților de proiectare și al tradiției constructorilor locali, cărora rareori li s-a atribuit vreo atribuție pentru lucrările realizate. Mai recent, arhitectura vernaculară a fost examinată de designeri și de industria construcțiilor în efortul de a fi mai atenți la consumul de energie prin proiectarea și construcția contemporană – parte a unui interes mai larg pentru proiectarea durabilă. Wikipedia
Arhitectura vernaculară în Irlanda
Casele vernaculare pentru majoritatea regiunilor din Irlanda au fost aproape întotdeauna structuri cu un singur etaj, înghesuite strâns în sate și aliniate pe străzi. O locuință familială tipică avea un acoperiș de paie, un plan dreptunghiular, îngust și doar o singură cameră. Planul îngust se datora în principal penuriei de lemn pentru acoperișuri, materialele disponibile fiind doar lemnul recuperat din ocean și de pe țărm. Ca atare, deschiderile acoperișului erau mici și erau ținute în loc cu frânghii legate de cuie bătute în pereți sau legate de pietre grele pentru a-i proteja pe rezidenți de vremea capricioasă a Irlandei. Aceste căsuțe timpurii nu aveau fundații, iar podelele erau adesea finisate cu ardezie sau cu dale de piatră, gresie sau pământ bătut. Aceste căsuțe vernaculare erau adesea construite în dealuri sau în alte caracteristici naturale pentru a profita de adăpostul și resursele naturale, cum ar fi apele subterane care curg în josul dealului.