14.01.2025

“Paştele cailor” sau „Tudorița”, tradiție bulgărească la Târgoviște

Konski Veligden sau Paştele Cailor are loc în fiecare an în prima sâmbătă din Postul Paştelui, de Sfântul Toader, scrie reporterpenet.ro.

Așa cum spune tradiția, bulgarii din Târgoviște își pregătesc caii ca pentru o defilare pe podium. Animalele nobile se vor întrece în cadrul unei competiții de frumusețe și de îndemânare.

”Străbunii noştri, în fiecare an agricol, au considerat un nou început şi pentru asta şi-au sfinţit seminţele pe care le sădeau, la fel au făcut şi cu uneltele. Iar cea mai importantă unealtă de care se foloseau era calul şi atunci îl duceau de Ziua lui Toader la biserică să-l sfinţească pentru prosperitate şi să fie sănătos tot anul. În acea zi gospodina pregătea o mică figurină, numită koncetă, căluţ, pe care o sfinţeau şi gospodarul o împărţea cu calul său, jumătate o mânca el, jumătate calul, ca semn de preţuire pentru animal, social îl aducea la acelaşi nivel cu el. Tradiţia s-a perpetuat, mai puţin am putut-o păstra în perioada comunismului, ea se făcea la nivel de familie, iar acum noi, Asociaţia Zaedno, o facem la nivel de comunitate”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Zaedno, Vasile Ghergu.

“Paştele cailor” sau „Tudorița” este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. După sfinţire, bulgarii le dau cailor Konceta, nişte pâinici mici, pe care proprietarii le împart cu animalele lor.

Text, foto&video: VANgabond

Hymer VisionVenture Concept – design futurist

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857