Una dintre atracţiile expoziţiei Caravan Salon de anul acesta a fost cu siguranţă noul concept propus de cei de la Hymer: VisionVenture îşi doreşte să revoluţioneze viitorul camper van-urilor, extrem de populare printre pasionaţii de caravaning din Europa.
Pe un şasiu al ultimului model Mercedes-Benz Sprinter, VisionVenture oferă locuri de dormit pentru două persoane şi un design futurist. Parteneriatul cu cei de la BASF va face posibilă folosirea a peste 20 de materiale inovatoare în industria vehiculelor recreaţionale. Unele dintre aceste materiale ajută la reducerea temperaturii exterioare a vehiculului cu 20 de grade C și a interiorului cu până la 4 de grade C, în același timp permit „un aspect mai individual, oferind o alternativă la albul clasic”. Anumite panouri exterioare ale camperului, cum ar fi arcadele roților, sunt imprimate 3D pentru o „calitate extrem de robustă, asemănătoare cauciucului”.
Pe acoperiș se află un cort gonflabil, cu pereții exteriori tip fagure de aproximativ șapte centimetri grosime, având valori de izolare foarte bune. Acesta poate fi încălzit sau răcit în doar un minut.
Baia este extrem de modulară și compactă: peretele lateral se pliază, permițând glisarea chiuvetei în lateral pentru a dezvălui un spaţiu pentru o cabină de duș cu dimensiuni generoase. Baia are un aspect luxos datorită folosirii pietrei naturale. Acest lucru este posibil graţie materialului BASF Veneo Slate®. Acesta combină un strat subțire de piatră cu plastic și este ușor și îndoit datorită înălțimii de doar un milimetru.
Text: Ionuț Tudose – www.caravanshow.rom