21.01.2025

O autorulotă din Slovenia a fost sechestrată de polițiștii de frontieră din Vama Siret

O autorulotă dată dispărută în Slovenia a fost sechestrată de polițiștii de frontieră din Vama Siret

Ieri, 3 octombrie 2021, în jurul orei 9:00 la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat la control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean sârb, în vârstă de 42 de ani, la volanul unei autorulote marca CI, an fabricație 2021, cu număr de înmatriculare de Slovenia, pentru efectuarea formalităților de frontieră. În autorulotă se mai afla în calitate de pasager, tot un cetățean sârb, în vârstă de 60 de ani – informează Ziarul de Suceava.

Polițiștii de frontieră din Vama Siret au constatat în urma unor verificări amănunțite că procura prezintă suspiciuni cu privire la autenticitate, astfel s-a constatat că autovehiculul este bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă, în aceeași zi, adică în 3 octombrie 2021, de autoritățile din Slovenia.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, autorulota a fost indisponibilizată la sediul poliţiei de frontieră, iar în continuare se efectează cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale.

Sursa:Ziarul de Suceava

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Bulgaria. Patru noi Camperstop-uri au fost construite de către Municipalitatea Burgas

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857