30.01.2023

„În România vinde cineva rulote?”

În 2006, managerul de la Knaus l-a întrebat pe Peti Luidort, dealer de rulote: „În România vinde cineva rulote?”  

„Sunt din Dej și reprezint firma Inside Servcom, firmă înființată în 1991, care se ocupă cu vânzarea rulotelor Knaus ca și dealer din 2008. Sunt reprezentantul firmei Truma care se ocupă cu accesorii pentru rulote și vând accesorii în colaborare cu firma Falle din Austria.

Pe lângă aceste idei trebuie să mai adaug că am deschis și o afacere cu un camping, deoarece ca să servești cât mai bine o clientelă, este bine să ai și un loc de campare unde eventual în cadrul unui service clientul să se poată simții cât mai bine.

În 2006 am cumpărat prima rulotă și dintr-o întâmplare m-am cunoscut cu directorul fabricii Knaus la o întâlnire unde mi s-a pus întrebarea: „în România vinde cineva rulote?”. Am spus că după cum știu deja se vând rulote și atunci mi s-a oferit posibilitatea vânzării brandului Knaus Tabbert și așa am început, cu prima rulotă vândută în 2008 iar de atunci încerc să ofer clienților din România aceste mărci, adică Knaus, Tabbert și Weinsberg.

Business-ul cu rulote, vorbesc despre rulote pentru că de autorulote mă voi ocupa de anul viitor probabil, pot să spun că este o piață în creștere.

De ce spun că este aproape indiferent de unde începi, din București sau din provincie, lumea modernă caută informații întâi pe internet și indiferent unde ai tu sediul firmei el găsește modelul de rulotă sau găsește visul lui undeva prima dată pe un site de internet și al doilea gând ar fi indiferent de locație, România este totuși mult mai aproape decât să mergi până în Germania sau Austria să-ți cumperi o rulotă la care poate nu primești explicații. La o autorulota cumpărată din străinătate, nu ai parte de service corespunzător pentru că evident nimeni n-o să meargă până în Dusseldorf ca să facă o verificare. Nefăcând verificarea, pierzi garanția și așa mai departe.

Mi se pare că tot mai mulți oameni preferă să cumpere o rulotă sau autorulotă nouă, din țară, decât să cumpere același vehicol din străinătate, care până la urmă la noi este mai ieftin decât cel din străinătate.

Sunt bucuros că sunt alături de voi. Particip la invitația VANgabond până la urmă. Sunt bucuros pentru că nu mă simt singur cu ideile mele despre rulote autorulote, campinguri, închirieri.

Am putut întâlni mulți tineri, mult mai tineri ca mine evident, care văd eventual și un business în această ramură a rulotismului.

Eu din fiecare bucățică din rulotism, am ales una subțire. Nu mă consider un profesionist, spun încă odată, dar știu ce înseamnă să conduci un camping, știu ce înseamnă să vinzi o rulotă sau autorulota sau să faci service  pentru ele.

Ideea aceasta să ne adunăm cei care sunt implicați în acest fenomen de caravaning, mi se pare bună pentru că sprijinind unul pe celălalt fiecare poate să facă un pas înainte.

Mi se pare o colaborare firească, de exemplu între cei care închiriază rulote sau autorulote și campinguri pentru că campingurile trăiesc din banii lăsați de vizitatori care închiriază de la firme de închirieri, iar firmele de închiriat pot să aibă nevoie de firmele de service care se ocupă de întreținerea rulotelor și autorulotelor. Fiecare undeva se leagă unul de celălalt și având acest gând de asociație, de o convenție, putem fi mai vizibili și în afara țării, deoarece printr-o convenție adunându-ne forțele ne putem permite să ne arătăm. Când o firmă mică își face o reclamă de 10 € nu înseamnă nimic și altceva este când mai multe firme mici pun câte 10 € și își fac o reclamă care poate atrage mai mult chiar și peste granițe.”

Interviu în exclusivitate pentru RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Inside Servcom Dej – dealer rulote Knaus în România din 2007

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857