18.04.2025

Autorulota – precauții pe timp de iarnă

Iarna, vă recomandăm, în primul rând pentru siguranța dumneavoastră, a celorlalți participanți la trafic, pentru fludizarea transportului, pentru reducerea poluării și evitarea ambuteiajelor, să stați acasă. Dacă totuși vă mănâncă și plecați la drum cu autorulota, aveți nevoie de următoarele lucruri:

– lanțuri, dacă nu pentru cauciucuri, măcar pentru liniștirea pasagerilor recalcitranți, care pot fi legați de scaune

– lopată, că poate e zăpadă și se plictisesc copiii

– un sac de sare grunjoasă, deși noi nu recomandăm un asemenea exces când mâncați, dar cică sarea e bună pe drum

– un spray antiîngheț, odată că nu îngheți, a doua că și dacă te congelezi, măcar nu miroși urât

– antigelu’ e de bază. Adevărul e că nu mi-a plăcut niciodată Gelu.

– climatizare. În România, clima e temperată, dar nu te poți baza mereu pe chestia asta

– ABS, adică frâne de tip Ai Bă Stai!

– servodirecție nu, deoarece dacă direcția e în service, chiar nu e bine să pleci la drum

– chit de supraviețuire, cel mai important! Chit că scapi, chit că nu, trebuie să ai unul de-ăsta la tine, măcar ai încercat!

– triunghi reflectorizant. Ține minte de la mine: suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei și știu și alte reflexii despre triungi.

– rezerve de apă și hrană. Adevărul e că am mari rezerve cu privire la apa din București, dar mai ales la hrană, la câte e-uri bagă ăștia…

Text: Razvan Drăgoi

Ursul și rulotele

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857