30.01.2023

Convenția Anuală de Caravaning din România, 2021, ediția a 4-a

Convenția Anuală de Caravaning – singurul eveniment dedicat firmelor din industria caravaningului din România – se apropie cu pași repezi. În 7-9 octombrie va avea loc cea de-a 4-a ediție a Convenției, la Conac! Conacul Buzdugan, în jud. Bacău – un loc de poveste!

Ideea organizării unei întâlniri între firmele din industria caravaningului de la noi din țară a apărut acum aproape 5 ani. În noiembrie 2018, s-a organizat prima înâlnire, la Reșca jud. Olt, la care au participat reprezentanților câtorva firme – dealeri, producători, camping, închirieri, service și alte domenii. Așa a luat ființă singurul eveniment din România unde își dau întâlnire profesioniștii din domeniul rulotelor, autorulotelor, campingurilor, service-urilor, închirierilor etc, un eveniment cu voie bună, cu workshopuri, un eveniment unde discută situația caravaningului românesc în contectul actual, se încheie parteneriate între firme, se socializează, etc.

Întâlnirea din acest an va avea loc în perioada 7-9 octombrie în localitatea Gheorghe Doja din jud. Bacău, mai exact la Conacul Buzdugan, o locație superbă pentru organizări evenimente, cu spațiu mare de campare, terasă, restaurant chiar și cu căsuțe pentru cei care vor să deguste un pahar de vin.

Conacul Gheorghe Buzdugan a fost ridicat în perioada 1906-1909 și a reprezentat un loc de popas pentru înalte personalități ca Ionel Brătianu, Constantin Stere, Tache Ionescu, Regina Maria și o serie de patriarhi și mitropoliți.

Convenția Anuală de Caravaning încearcă să pună la aceeași masă firmele din industrie, așa că vă așteptăm la editia a 4-a, să ne cunoaștem, să socializam și să încheiați parteneriate cu alte firme din industrie!
Vor fi 3 zile de socializare, de workshopuri, schimuri de experiență, voie bună, discuții la un pahar de vin în apusul tomnatic de octombrie!
Firmele interesate de participare pot trimite email pentru a primi invitația oficială și toate informațiile.

Pentru cei care vor să vadă cum a fost la edițiile trecute, aici găsiți toate edițiile trecute. Impresii „la cald” de la participanți puteți vedea aici (2019) și aici (2020).

Vă așteptăm în octombrei la Conac!

Foto@MarianMocanu.ro

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Convenția Anuală de Caravaning, ediția a 4-a! Save the date!

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857