28.03.2024

Grecia introduce obligativitatea completării unul formular cu 48 ore înainte de a ajunge la graniță

Grecia trece la faza 2 a liberalizării turismului. Din 1 iulie, se vor redeschide aeroporturile din insule pentru traficului internațional pentru turiști și alte 7 puncte rutiere și 7 porturi. Grecia introduce obligativitatea completării unul formular on-lin cu 48 ore înainte de a ajunge la graniță

Guvernul grec a anunțat că vor primi turiști din 29 de țări inclusiv România și vor fi făcute teste aleatorii. Pentru alte 5 tari. Noul sistem introdus de guvernul de la Atena va inlocui sistemul de testare aleatorie, încercand astfel să detecteze cazurile de turiști infectați cu Covid-19.

Începând cu 1 iulie, oricine vrea să intre pe teritoriul Greciei, trebuie să completeze o declaratie on-line, declarație care poate fi descărcată de aici: https://travel.gov.gr/#/form

Turiștii vor completa cu datele personale, mijlocul de transport cu care se va ajunge pe teritoriul elen, punctul de frontieră pe unde se intră în Grecia, dar și țările vizitate în ultimele 15 zile. Solicitantul va primi un bar-code care trebuie prezentat la punctul de frontieră.

Astfel, dacă punctele de testare de pe aeroportul din Atena au o capacitate de 1000 teste pe zi, vor fi aleși 1000 de pasageri veniți din țările cu cel mai înalt risc de infectare. Deși presa elena vorbește doar de aeroporturi, pe site esti întrebat daca intri pe cale rutieră, probabil sistemul se va aplica și la granițele rutiere ale Greciei. Așadar aveți în vedere dacă vreți să plecați cu autorulota în Grecia, trebuie să completați formularul de mai sus cu 48 de ore înainte să ajungeți în punctul de frontieră grecesc.

Sursa: https://www.ethnos.gr

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Grecia, o destinație pentru turismul alternativ cu autorulota

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857