03.02.2023

Portugalia interzice dormitul în mașini și autorulote în wild camping

Portugalia interzice dormitul în mașini și autorulote în wild camping, a anunțat ieri secretarul de stat Patrícia Gaspar la sfârșitul ședinței Consiliului de Miniști din țara lusitană

Potrivit autorităților portugheze, dormitul în mașini și autorulote este posibil de acum doar în zone special amenajate pentru înnoptat cât și în campinguri special amenajate. Practicarea wild campingului sau caravanului în afara locurilor desemnate, precum și a oricărei forme de cazare peste noapte, constituie o infracțiune pentru mediu și se pedepsește cu o amendă între 200 și 36.000 de euro, informează Garda Republicană Națională din Portugalia.

Parcarea vehiculelor, indiferent dacă este vorba de vehicule ușoare sau autorulote, care nu respectă semnele de circulație cu parcare sau oprire interzisă, ​​constituie o infracțiune de circulație, în condițiile Codului rutier combinat cu Regulamentul privind semnalul rutier, și se pedepsește cu o amendă între 60 și 300 de euro informează site-ul lusitan https://www.dn.pt/

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Portugalia – Localnicii fac raiduri nocturne la camper vanuri și corturi

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857