30.01.2023

Volkswagen estimează o creștere a vânzărilor de camper van-uri cu 250% în Marea Britanie

Grupul german Volkswagenestimează o creștere a vânzărilor de camper van-uri în Marea Britanie, deoarece britanicii își planifică o vacanță cu respectarea distanțării.

Volkswagen se pregătește pentru o potențială creștere a vânzărilor de camper van-uri în Marea Britanie, deoarece britanicii din clasa de mijloc își planifică o vacanță cu respectarea distanțării sociale.

Cererile de cotații pentru modelul VW California, care pornește de la 55.000 de lire sterline au crescut cu 250% în luna aprilie, comparativ cu luna martie, informează site-ul https://www.thisismoney.co.uk

A existat un interes destul de ridicat și pentru noul model mai mare, Grand California, care costă 72.000 lire sterline. Vehiculele cu înaltă tehnologie – care pot veni cu panouri solare, televizor și iluminare ambientală – sunt departe de camperele VW anilor 60, care au devenit un simbol al mișcării hippy. Volkswagen a vândut aproape 1.500 de vanuri în Marea Britanie anul trecut, și se estimează că ar exista aproximativ 90.000 de unități din toate modelele și vârstele care circulă în toată Marea Britanie.

foto: VW Commercial Vehicle

Britanicii vor să se pregătească cât mai repede pentru vacanțele post-Covid-19, acesta fiind motivul pentru care solicitările pentru cumpărarea unui camper van au crescut amețitor în luna aprilie a acestui an.

Un purtător de cuvânt al grupului Volkswagen a spus: „Cu siguranță, ne așteptăm să vedem o tendință crescătoare către mai multe vacanțe în Marea Britanie și în ceea ce reprezintă spațiu personal de siguranță”.

Campingurile au raportat o creștere mare a rezervărilor și speră ca un sezon record odată ce miniștrii ușurează restricțiile turistice interne, informează același site.

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Kathy & Rick Howe – o familie de americani cu motorhome prin lume

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857

2 COMENTARII