15.01.2025

CMT – impresii după primul târg important de autorulote din 2020

Vineri, 10 ianuarie, cu permisul proaspăt în buzunar, am plecat la Otopeni pentru a lua autorulota Benimar 340 Sport, pe șasiu Ford, de 170 CP, 676 cm lungime, 316 cm înălțime, cu alcov de la Joy2wander. Avea să îmi fie casă timp de 10 zile.

Drumul către Stuttgart

Chiar dacă este un pic mai greu de condus o autorulota cu alcov față de o intergrată, m-am acomodat destul de repede cu camperul – am mai condus unul cu alcov acum 5 ani. Este un pic mai greu de condus pentru că autorulota cu alcov nu are aceeași aerodinamică ca o autorulotă integrată, semiintegrată fără alcov sau un campervan.

Pe la ora 19:00 eram la Nădlac la vamă, unde am stat aproape o oră la coada formată de cei ce se „întorceau acasă” la muncă după sărbărtori.

La Parndorf în Austria, am oprit în parcare pentru a căuta pe park4night un loc unde să înnoptez și am găsit o parcare liniștită la câțiva km aproape de lacul Neusiedler. Sâmbătă dimineața, după o cafea și un mic dejun românesc, am plecat spre Stuttgart, iar pe la ora 18:00 eram în parcarea principală – intrarea 1 – de la Messe Stuttgart. Expoziția tocmai se închidea la ora 18:00.

Stellplatz Messe – Motel CMTParcarea de la Messe Stuttgart este un stellplatz cu electricitate, zonă de deversare a casetei de la toaletă și apa gri și cu posibilitatea de a alimenta cu apă. Sunt zone cu dușuri, toalete iar la intrare este un restaurant în stil cabană din lemn, cu mese și bănci de terasă, la care încăpeau 8 persoane și care era mereu plin.

Costurile la acest stellpalz:

– parcarea = 25 euro/zi, inclus electricitate, deversare toaletă și apa gri

– încărcare cu apă = 1 euro/100 l sau 0,1 euro/10 l

Accesul la târg este posibil și pentru vehiculele diesel: Centrul de expoziții din Stuttgart se află în afara zonei de mediu. Începând cu 1 ianuarie 2019, în această zonă de mediu este în vigoare interdicția de a conduce vehicule diesel sub 5 EUR – locuitorii pot solicita un permis special. Cu toate acestea, la târg se poate ajunge și cu vehicule din clasele poluante Euro 1 până la 4.

Expozanții veneau cu motorhome-urile lor, unele imense, pentru a sta lângă expoziție. Este mai ieftin decât să stai la un hotel în Stuttgart și ai tot confortul la tine în motorhome.

CMT – expoziția întinsă pe 75.000 mp, în 10 hale

Duminică dimineață, la Centrul de presă am întâlnit presa și bloggerii din toată Europa. După conferința de presă de la 11:00 am luat la picior expoziția care se întindea pe o suprafață de 75.000 mp în 9 hale. Hala 10 s-a deschis abia joi și a fost dedicată golfului și croazierelor pe mare.

Presa și bloggeri făceam materiale dimineața, în liniște, până la ora 10:00 când se deschideau porțile pentru vizitatori și devenea aglomerat. Dacă în weekend-uri erau foarte mulți vizitatori, am rămas surprins să văd că și în cursul săptămânii erau cozi de vizitatori care așteptau să se deschidă porțile expozitiei. Ca o constatare: media de vârstă la acest târg a fost undeva la 40-45 de ani, am văzut și foarte multe familii tinere care se interesau de autorulote, campervanuri și rulote.

Miercuri am facut un drive test cu un Malibu VAN 600 LE, dotat cu noul motor Fiat euro 6d, în jurul centrului expozițional Messe din Stuttgart. Motorul diesel de 2,3 l cu 120 CP/89kW, mi s-a părut silențios, dar puțin cam leneș. În schimb calitatea Carthago se vede în interiorul acestui campervan de calitate. Malibu este o companie Carthago. Prețurile și modelele sunt afișate pe site-ul Malibu pentru cei interesați.

La standul 8C93 din hala 8, am găsit pe vecinii noștri bulgari de la DimboRENT și Camping.bg

Drumul către casă

Toate bune și frumoase, dar a venit vremea să revin acasă și un sentiment ciudat m-a cuprins. Mi-ar fi plăcut să rămân acolo, în normalitate. Am plecat sambătă, 18 ianuarie, pe la orele 15:00 de la Messe. Vremea a fost bună toată săptămâna, cu până la +12 grade, dar imediat ce am ieșit pe autostradă, un nor de ploaie, transformată în lapoviță s-a abătut asupra zonei și abia aproape de Munchen s-a limpezit vremea și a apărut cerul senin. Duminică dimineața pe la ora 7:00 am intrat în România acoperită cu un strat subțire de zăpadă. După ce am trecut bine de graniță, au început claxoanele, flashurile, mersul haotic, depășiri riscante… Aproape de Pitești, un autoturism cu numere de Satu Mare, a depășit coloana, pe linie continuă în curbă iar din față venea un echipaj de Poliție. Șoferul a fost oprit pentru control, incusiv eu pentru a fi martor. Chiar nu înteleg de ce unii compatrioți trebuie să se comporte agresiv în trafic.

Am ajuns cu bine la Otopeni, după un parcurs de 3571 km Otopeni – Stuttgart – Otopeni, am consumat 383 litri de diesel. La o viteză medie 95 km/h pe autostradă, cu alcov și centrala Webasto pe diesel, pornită aproape tot timpul, consum mediu este de 10,73% ca să fiu „neamț” 🙂

Deplasare realizată cu sprijinul: Joy2wanderMotorhome, Aler Campers, TopCamperGoCamperGeografic Travel, Mitrea Caravan și Grădina Ielelor

Text: VANgabond

Locuri mai puțin vizitate din Sinaia

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857

1 COMENTARIU