25.10.2024

Prima firmă de închirieri autorulote în Craiova

O nouă firmă de închirieri a apărut în România, în zona Olteniei. În Craiova se pot închiria autorulote din acest an

Cine sunt acționarii firmei, cu ce se ocupă?

– Grigore Lepadatu – acționar unic și administrator cu funcția de Manager pe zona Oltenia în distribuția de piese auto și accesorii, susținut îndeaproape de soția sa Alexandra, care este implicată 100% în bussines-ul cu autorulote.

Ați mai avut experiențe cu autorulota?

Prima experiență avută a fost cu autoruluta închiriată din București. Am făcut un mic traseu de 3 zile: Craiova – Olănesti – Sibiu – Lacul Cinciș – Craiova. Experiența a fost memorabilă pentru cei doi copii ai noștri, care au rămas impresionați de timpul de calitate petrecut lângă noi, în natură, lângă focul de tabară.

Cum a venit ideea acestui business de închirieri autorulote?

După experiența pe care am avut-o cu autorulota ne-am dat seama cât de fascinați au fost copiii și am început să studiem această piață mai îndeaproape și să ne interesăm ce costuri sunt pentru cumpărarea unor autorulote și în cât timp le putem amortiza. Am constatat că putem să le amortizăm în 3 ani de zile ceea ce am considerat că este un business destul de bun pe o piață în plină dezvoltare pentru acest fel de turism.

Câte autorulote aveți, ce modele, din ce an sunt?

Momentan trebuie sa ne ajunga dupa data de 15.03.2020, două autorulote noi Benimar Sport 346 model 2020 care sunt echipate FULL (inclusiv piele) și pot fi folosite atât pe timp de vară cât și pe timp de iarnă. După semnarea contractului de leasing vom mai achiziționa încă doua autorulote – un Benimar Tessoro 496 și un Benivan 140 UP. Mai multe detalii se pot gasi pe site-ul nostru autorulotedeinchiriat.ro

Cum vedeți industria de caravaning în România, în special domeniul închirierilor autorulotelor?

Având în vedere că vânzarea de autorulote în Germania în trimestrul 4 din 2019 a avut o creștere foarte mare și România este înca la început de drum, consider că industria de caravaning din România o sa fie pe un trend ascendent în următorii ani, iar acest tip de turism va fi promovat din ce în ce mai mult.

Unde țineți autorulotele, aveți service sau colaborați cu un service sprecializat, cine face mentenanța autorulotelor?

Autorulotele le vom ține în parcul propriu de autovehicule și având în vedere că avem colaborare cu toate service-urile auto din Craiova, prin prisma afacerii pe care o deținem…nu cred că ne facem probleme cu mentenanța acestora, mai ales pe parte de piese auto.

Interviu RVTravel realizat cu Alexandra Lepădatu – Închirieri Autorulote Camper4Travel Craiova

Foto: Benimar

Mare atenție la înălțime când conduceți autorulota

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857