31.01.2023

Eram cel mai mare vânzător de rulote și autorulote

Invitatul emisiunii este Nicu Oieșdean – unul dintre cei mai importanți dealeri de autorulote din România 

Vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre dvs.

Numele de familie este Nicolae Oieșdean, sânt născut în Târnăveni, judetul Mureș. Am făcut liceul la Blaj, facultatea în București. Clienții de rulote mă cunosc mai simplu domnul Nicu.

Cum ați ajuns în acest domeniu?

În urmă cu aproximativ 16 ani erau niște greutăți economice importante, aveam niște bani blocați într-o companie mare românească, se zvonea că va intra în faliment sau în incapacitate de plată. Mi-am propus de atunci să fiu primul într-un domeniu în care era începutul începuturilor în România. Așa am ajuns să vindem rulote și autorulote. Și am vândut până acum cred că mai mult de 600 – 650 de rulote și autorulote împreună, în 16 ani de activitate.

Ați mai făcut comerț cu mașini? Cine v-a venit ideea asta cu autorulote?

Era vacanță, într-un weekend în familie, mergem până la Peștera Ușilor la Oradea. În momentul în care ne-am întors erau foarte multe rulote care mergeau în sens invers, plecau din țară și am vorbit în familie că de mâine facem business cu rulote și autorulote și acesta a fost începutul.

Care a fost prima investiție, cum a fost începutul?

Era o piață goală și în același timp o piață foarte dificilă. Primul pas pe care l-am făcut a fost să particip la Salonul Internațional Auto București, care se organiza în vechea locație de la Aeroportul Băneasa și de aici lucrurile au început să curgă. Businessul l-am început la Sibiu în 2002, eram cel mai mare vânzător de rulote și autorulote din Europa Centrală și de Est. De ce? Pentru că Europa in anii 2007 și 2008 deja intrase în criză. România încă nu intrase în criză, acesta este motivul pentru care noi am avut un succes important pe piața din România.

Ați colaborat cu parteneri din afară? Cu ce branduri lucrați?

De la început ne-am propus să fim importator direct al unui singur brand. Am început în 2002 cu brandul Adria – un brand care era făcut și este făcut și în acest moment în Slovenia. Un brand pe care le-am vândut cu mult drag, mi-a plăcut foarte mult, din păcate astăzi este un brand scump pentru piața din România. Probabil că dacă aveam un brand german, eram mult mai departe. În perioada 2002 -2008, lumea nu știa cine, unde, cum? Slovenia, unde e Slovenia? Acum lumea știe mult mai multe și ne-a fost un pic greu dar până la urmă am reușit să vindem câteva sute de exemplare. 

Acum lucrați cu Adria, sau v-ați extins portofoliul de mărci de autorulote?

Adria nu mai vindem de câțiva ani dar avem acum în portofoliu mai mult de 20 de de branduri europene. Ne-am extins (ce excepția Adria) având alte branduri începând de la low level, entry level până la branduri high level, între 80-150 mii de €.

Care sunt diferențele între autorulotele ieftine și cele de lux?

Cheap înseamnă entry level, au toate același echipament în interior, diferă gradul de echipare, design interior, locul unde se produc. Un salarul din Ungaria nu se compară cu un salariu din Italia. Vorbim de salariile celor din fabrică. Un salariu din Italia nu se compara cu un salariu din nordul Germaniei și de aici este o diferență mare de prețuri. Clienții întreabă tot timpul de ce este diferență așa mare de preț… Din acest motiv.

Care este sistemul? Lucrați pe comenzi sau aveți autorulote pe stock?

În anii aceștia sunt comenzi pe care le trimitem cu un an de zile înainte. Comenzile care sânt în acest moment au fost trimise anul trecut în iunie și în iulie. Din păcate sau din fericire, greu de spus cum e mai bine. Când Europa era în criză aveam rulote și autorulote la dispoziție – o listă întreagă din care puteam să alegem. În acest moment este dificil de ales – numai dacă ai propriul tău stock. 

Dacă vine un client și intreabă: vreau într-o săptămână o autorulotă? Ce îi spuneți?

Este foarte greu să se livreze într-o săptămână exact pe dorința clientului. Avem o listă de produse pe care o prezentăm clientului. Aceasta este lista și încercăm să găsim cel mai apropiat produs cu cele mai apropiate accesorii de dorințele clientului.

Cum vedeți apetitul românilor pentru acest gen de turism cu autorulota? Și-a dezvoltat pasiunea pentru autorulotă? 

În ultimii trei ani de zile după ce criza s-a mai atenuat în România și în Europa s-a văzut o oarecare creștere a cererii în special a familiilor cu copii, în special a oamenilor care încet, încet își dau seama de avantajele unei autorulote sau rulote. O autorulotă unește foarte mult familia. Avem clienți care au zis: „Domnule, nu îmi vine să cred că în aceast scurt timp familia s-a sudat atât de mult!” Pentru că petrec o săptămână două săptămâni în același spațiu mic și în același timp confortabil.

Participați la tîrgurile de specialitate? Sunt târguri de autorulote în România?

În fiecare an în care avem un târg important în Româna și da, participăm. Am participat la toate târgurile din 2002 până în 2008 care a fost ultimul tîrg făcut de Salonul Internațional Auto București – în Otopeni. Acum cinci ani, anul trecut și anul acesta a fost organizat un salon care are un specific pentru bărci iar în ultima vreme este o secțiune specială dedicată rulotelor și autorulotelor și accesoriilor. Pentru târgurile externe sântem vizitatori, în fiecare an la cel mai mare salon de la Dusseldorf. Din toamnă probabil că nu o să participăm la salonul din Dusseldorf, dar vom participa la toate târgurile din Germania cu noile noastre produse, produse făcute sub brandul nostru propriu.

În ce țară sau parte a Europei se vând cele mai multe autorulote? Cărui popor îi place mai mult acest gen de turism? Aveți o statistică?

În principiu este vorba de puterea economica. Spre exemplu, în 2016 s-au vândut 40.000 de autorulote în Germania iar în Italia s-au vândut 4.000. Vorbim de autorulote nu rulote – cele care sunt tractabile. Părerea mea este că e o diferență de putere economică. Tuturor le place acest gen de turism și italienilor și englezilor și germanilor, numai că diferențele de putere economică dintre germani și italieni este exact ceea ce discutam. 

Cum vedeți piața de autorulote în urmatorii ani în România? Vedeți o evoluție?

În România crește anual cu 30% să zicem. Dar ce înseamnă o creștere de 30% la 50 de autorulote? Nesemnificativ, 10-15 autorulote. Nu văd o mare revoluție în vânzare, sincer, cu o experiență de atâția ani de zile în spate. Vreau să vă spun în schimb că în Europa în ultimii patru ani de zile, din cauza conflictelor care sunt în Orientul Mijlociu, din cauza atentatelor, din cauza că europenii nu mai merg în țările arabe, a crescut cererea cu 40%, ceea ce este extraordinar de mult.

Numiți trei branduri: ieftin, mediu și scump.

Un brand ieftin de rulote înseamnă Weinsberg, este un entry level foarte bine primit de piața din Europa. Un mediu level poate să fie Knaus care la fel este un brand foarte bine văzut. Alt brand mediu-high, înseamnă Hobby, și ne place de fiecare dată să spunem că Mercedesul rulotelor este brandul Tabbert. În momentul în care vorbim de autorulote, deja avem mulți pe care putem să-i enumărăm. Începînd cu Rimor, care este un entry level, următorul este un brand foarte frumos – Sunlight care este un entry level sub marca Dethleffs. Un brand mediu putem să spunem Chausson, care este un brand francez, Laika este un nivel înalt, scump, iar momentul în care mergem la cel mai mare producător de integrate, vorbim de Carthago, care este unul dintre cele mai mari și cele mai frumoase autorulote care sunt pe piața europeană. Iar cele mai scumpe sunt Hymer care într-adevăr, prețurile ajung și peste 150.000€. Vorbim de cele care sunt în special în categoria B de condus, adică pînă în 3,5 t, nu vorbim de autorulote peste categoria B, care chiar sunt de 9, 10, 12 metri.

Puteti face o comparație între piața de autorulote din Europa si cea din America?

Îmi este greu să fac o comparație. Cred totuși că europenii sunt în urma americanilor pentru că eu cred că europenii au copiat ceea ce fac americanii, diferența este că americanii având o țară atât de mare au și autorulote foarte mari, ceea ce în Europa este imposibil. De ce este imposibil? Pentru că sunt foarte multe restricții, știm foarte bine că pentru cea de 3,5 t, în momentul în care intri în oraș sunt extrem de multe condiții ca să poți să intri. 

Cît durează din momentul achitării avansului până aduceți autorulota?

Din momentul achitării avansului înseamnă 3-4 luni de zile. Clientul trebuie să fie pregătit să comande cât mai repede, să o aibă în timpul vacanțelor de vară.  

Cînd este momentul cel mai bun de făcut comanda pentru autorulotă?

Cel mai bun moment de comandă înseamnă septembrie-octombrie. În acel moment în care familia a venit din vacanță, le-a plăcut ce au văzut în Europa și în acel moment trebuie să se gândească. Pentru o comandă, nu cerem mult, decât un avans de 5000 €. Pentru a pune în programul de fabricație acel model pe care și-l doresc. Este cel mai bun moment de comanda, în rest este foarte dificil pentru noi și pentru client pentru că cu cât este mai târziu, se întârzie livrarea.

Clientul își poate alege orice configurație, culori la tapițerie, televizor etc? 

Clientul se joacă în primul rând cu aranjamentul interior. Aranjamentul interior înseamnă modul de dispunere a paturilor, modul de dispunere a livingului, a băii, a toaletei. Asta este cel mai important lucru. Aici clientul trebuie să decidă, după ce a decis layoutul, atunci putem discuta ce își dorește. Gradul de echipare, design-ul interior, mobilierul, tapițeria, plus celelalte accesorii care sunt necesare,  aerul condiționat, celule fotovoltaice și antenele.

În România, cei care își cumpără autorulote au unde să meargă în campinguri? Există locații acreditare în țara noastră, verificate? 

Și în România cred că avem peste o sută de locații care sunt deja cunoscute și verificate în special de europeni pentru a putea fi încadrate pe diferite siteuri de promovare ale acestui gen de turism din Europa.

Interviu în exclusivitate pentru RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Un nou nume de autorulote în România – RVSTARS

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857