01.02.2023

84 de autorulote au fost returnate în Olanda din Maroc după mai multe luni

84 de autorulote au fost returnate proprietarilor după mai multe luni de staționare în Maroc

Criza provocată de coroanavirus din martie a surprins sute de autorulote olandeze în Maroc. Camperele, care au fost blocate la începutul crizei de covid în Africa, au ajuns la Amsterdam cu vaporul, pe 5 decembrie. După o procedură logistică complicată, ultimele 84 de autorulote lăsate de proprietarii lor în Maroc (din cauza închiderii granițelor) în martie, au ajuns înapoi în Olanda. Fericiții proprietari și-au revăzut camperele pentru prima dată după mai multe luni și nu și-au ascuns bucuria revederii camperelor în portul Amsterdam.

Cinci grupuri organizate de turiști de la Clubul olandez de autorulote (NKC) făceau turul Marocului în martie, când criza provocată de coroanavirus a închis frontierele și a blocat legăturile de transport în câteva zile.Pentru a asigura sănătatea și viața turiștilor, NKC a luat o decizie de criză – decizia de a-i duce înapoi acasă cu avionul pe turiști. Cu toate acestea, camperele olandezilor au fost lăsate într-o parcare păzită la un camping lângă Marrakech în ideea de a aranja rapid și repatrierea lor.

Cooperare

Între timp, însă, starea de urgență declarată în Maroc și interdicțiile conexe de călătorie au fost valabile pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, pentru a asigura întoarcerea camperelor către proprietarii lor, anul acesta NKC a organizat o campanie împreună cu Broekman Logistics, Ambasada Olandei în Maroc și o companie de asigurări. „A fost o operațiune dificilă, dar datorită interacțiunii bune dintre noi, am obținut astăzi rezultatul scontat. Este minunat să vedem fețele fericite ale proprietarilor. Este un cadou minunat pentru ei de Ziua Sfântului Nicolae”, a declarat directorul NKC, Stan Stolwerk.

Procedura

Pe tot parcursul zilei de 5 decembrie, proprietarii au avut ocazia să-și ridice camperele din portul Amsterdam. Înainte ca acest lucru să se întâmple, trebuia urmată o procedură lungă. În primul rând, serviciile vamale ale Marocului trebuiau să aprobe exporturile autorulotelor. După procesarea documentelor, autorulotele au călătorit într-un convoi de la Marrakech la portul Casablanca, conduse de parteneri locali.Acolo au fost încărcate pe nava de marfă Grande Luanda a companiei Grimaldi. La începutul lunii decembrie nava cu autorulotele olandeze a sosit în Amsterdam, Moș Nicolae aducănd bucuria în inimile proprietarilor.

Sursa: Camping.bg

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Analiza celor mai populare trei mărci de autorulote produse în Polonia

Susține și tu proiectul independent RVTravel printr-o donație PayPal sau direct prin Revolut la nr. de telefon 0746 840 857