23.09.2026
Acasă Blog Pagina 131

“Paştele cailor” sau „Tudorița”, tradiție bulgărească la Târgoviște

Konski Veligden sau Paştele Cailor are loc în fiecare an în prima sâmbătă din Postul Paştelui, de Sfântul Toader, scrie reporterpenet.ro.

Așa cum spune tradiția, bulgarii din Târgoviște își pregătesc caii ca pentru o defilare pe podium. Animalele nobile se vor întrece în cadrul unei competiții de frumusețe și de îndemânare.

”Străbunii noştri, în fiecare an agricol, au considerat un nou început şi pentru asta şi-au sfinţit seminţele pe care le sădeau, la fel au făcut şi cu uneltele. Iar cea mai importantă unealtă de care se foloseau era calul şi atunci îl duceau de Ziua lui Toader la biserică să-l sfinţească pentru prosperitate şi să fie sănătos tot anul. În acea zi gospodina pregătea o mică figurină, numită koncetă, căluţ, pe care o sfinţeau şi gospodarul o împărţea cu calul său, jumătate o mânca el, jumătate calul, ca semn de preţuire pentru animal, social îl aducea la acelaşi nivel cu el. Tradiţia s-a perpetuat, mai puţin am putut-o păstra în perioada comunismului, ea se făcea la nivel de familie, iar acum noi, Asociaţia Zaedno, o facem la nivel de comunitate”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Zaedno, Vasile Ghergu.

“Paştele cailor” sau „Tudorița” este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. După sfinţire, bulgarii le dau cailor Konceta, nişte pâinici mici, pe care proprietarii le împart cu animalele lor.

Text, foto&video: VANgabond

Hymer VisionVenture Concept – design futurist

Autorulotă Laika la Targul de turism al României

La această ediție a Târgului de Turism al României, am văzut că a apărut o autorulota a unui dealer din Bulgaria care promovează turismul cu camperul. Cred că este o premieră această participare a autorulotelor la acest târg.

Ediţia de primavară a Târgului de Turism al României are loc între 22 și 25 februarie, în noile pavilioane ale Centrului Expoziţional Romexpo, B1 și B2.

Muzeul Erwin Hymer în Germania – o colecție impresionantă

 

În Bad Waldsee, Germania exista un muzeu al caravanelor – Muzeul Erwin Hymer. Dacă ajungeți în zona Bad Waldsee, nu ezitați să vizitați acest muzeu. Puteți face un tur unic al descoperirilor prin istoria, prezentul și viitorul călătoriilor mobile. Mai mult de 80 de caravane și caravane istorice sunt prezentate în expoziția permanentă de peste 6.000 de metri pătrați.

Puteți afla mai multe informații vizitând siteul muzeului – Muzeul Hymer

 

Ziua Cucilor, origini Tracice, Brănești 2018

Ziua Cucilor, origini tracice – lângă București

Obiceiul Cucilor are origini tracice, menținându-se răspândirea sa în Peninsula Balcanică, mai ales în Bulgaria. Cucii fac parte din rândul tradițiilor agro-pastorale ale înnoirii ciclice a timpului, iar prima consemnare a sărbătorii în regiunile istorice populate de români datează din secolul al XIII-lea. În Brănești, Ziua Cucilor se serbează în prima zi a postului Paștelui ortodox. Cu o seară înainte se organizează Urălia, ritualul aprinderii focului în răscrucile comunei, care obișnuia să marcheze trecerea în Noul An.

Obiceiul cucilor sau Ziua cucilor, cum mai este denumită această tradiție la Brănești, este o manifestare populară tradițională care, în fiecare an de Lăsata Secului a Sfintelor Paști, transformă centrul satului în scena unui adevărat carnaval popular în aer liber. Jocul presupune  mascarea tinerilor în cuci şi cucoaice şi lovirea sătenilor cu palma pe umăr pentru “alungarea răului” şi “pentru a avea  sănătate ”.

La ediția din acest an, alături de localnici costumați în „Cuci” și „Cucoaice”, vor participa trupe mascate din Bulgaria, Italia (Sardinia), Maramureș și Vrancea, invitate în virtutea faptului că împărtășesc obiceiuri similare.

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Convenția Anuală de Caravaning din România, ediția a 2-a

Travel, camping, cycling fair în februarie la Essen, Gemania

 

Mâine, 21 februarie 2018,  la Essen, Germania va începe unul din evenimentele importante ale lunii februarie, care implică comunitatea de pasionați de călătorii cu autorulote și rulote. Potrivit site-ului Die-urlaubswelt.de se așteaptă o participare masivă, cu pasionați ai acestui fel de turism, iubitori împătimiți de natură, călătorii, camping și biciclete din toată Europa.

Evenimentul va dura până pe 25 februarie, timp suficient pentru cei care sunt interesați de informații legate de camping & caravanning să ajungă la acest târg.

Târgul va fi un bun prilej pentru producătorii de autorulote să își prezinte noile modele, cât și pentru vizitatori să poată vedea noutățile în materie de tehnologie pentru autorulote, camping și biciclete.

Evenimentul se află la a cincea ediție, devenind, deja, traditional.

 

Întâlnirea LROC și prietenii 2017 – Moneasa, jud Arad, România

Îmi place să călătoresc prin creierii munților, să descopări peisaje noi, locuri noi, oameni noi. Așa am ajuns la Moneasa, jud. Arad la Întalnirea naționala a Land Rover Owner Club – LROC pe scurt. Întalnirea a avut loc în perioada 19-21 mai 2017.

Printre toți participanții cu 4×4, (marea majoritate au fost cu Land Roverul, dar au mai fost și alte mărci) – eu am fost singurul cu camperul 🙂

Filmul de la trial.

Text: VANgabond

Altă zi, alt drum, destinația Spania – motorhome travel

Morelo – un band de lux în domeniu – premiu de design

Pe 9 februarie 2018, în timpul târgului Ambiente de la Frankfurt, Morelo – first class reisemobile, a primit premiul german de design 2018.

Sursa: Morelo

20 cele mai mici RV-uri din lume – unele chiar frumoase

Azi vă prezentăm 20 din cele mai mici și adorabile RV-uri (recreation vehicles), unele chiar drăguțe

Rulotele mici vin în toate formele, inclusiv pe triciclete, mopeduri sau tricicluri. Multe dintre aceste rulote mici includ aproape toate facilitățile necesare unei rulote mari, de la paturi până la bucătării mici. Și știi care este cea mai bună parte? Le poți parca oriunde!

Tu ce crezi? Ai putea să călătorești sau să te cazezi într-una din aceste rulote mici? Ție care ți-ar plăcea din aceste RV-uri?

Bufalino camper

The Innovan

Tiny House Talk

SignaTour Campers

Sealander

Triporteur-camping-car

Danbury Motor Caravans

Camper Bike

Tiny house blog

Fahti 600 Funky Little Travel Trailer

Treasures and Travels

https://taxaoutdoors.com/ultra-light-trailers/cricket-camper-trailer/Cricket Trailer

RV 123

Iowa Hawk

The Small Small Trailer

VW Beetle Minihome RV

Roaming Times

Apartment Therapy

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Camping.bg se implică în domeniul turismului din Bulgaria

Accident – daună totală, Dakota, US, 31 ianuarie 2018

În Dakota, USA, pe o autostrada, un cuplu remorcau o Toyota Prius in spatele autorulotei lor, cand au pierdut controlul camperului, derapand intr-un șanț și rostogolindu-se cu ambele autovehicole. Ca urmare, cele două vehicule au luat foc, precedate de cateva mici explozii. “Nimeni nu a fost rănit in cadrul accidentului”, a declarat șeriful statului Sully, Bill Stahl. Accidentul s-a petrecut în apropierea localitații Agar, marți puțin dupa ora 14:00. Cei doi nu au pierdut numai autovehicolele, ci și toate bunurile, încluzand documente personale importante.

Sursa: http://www.onidawatchman.com

 

Sărbători pascale in camper la Zăbala, jud. Covasna 2017

De Paște, anul trecut, grupul „Rulotiștii offcamping” a organizat o întâlnire de câteva zile în poiana de langă Zăbala,  județul Covasna. Printre rulotiști, au fost și două autorulote!

 

Sealander – combinația perfectă între barcă și rulotă

O barcă-rulotă cu care poți merge oriunde. Compania germană Sealander a venit cu acest concept acum câțiva ani.

https://www.rvtravel.eu/sealander-la-targ-la-brno-5-noiembrie-2015/

CMT 2018, Stuttgart – primul târg de specialitate al anului, din Europa

În perioada 12-20 ianuarie, la Stuttgart s-a ținut primul târg de specialitate din Europa.

Ungaria împreună cu Panama au fost “țări partenere” – ceea ce înseamnă o mare oportunitate de promovare a turismului din cele doua țări. Din păcate piața din Romania este inexistentă la această oră în comparație cu ce se întâmplă în Europa. Ungaria și Bulgaria sunt peste noi în acest domeniu.

Messe CMT 2018

CMT 2018, ajuns la a 50-a ediție, este cel mai mare succes al acestui târg unde au fost 2192 de expozanți, pe o suprafață de peste 120.000 de metri pătrați si undeva la 265.000 de vizitatori, conform comunicatului de presă oficial venit din partea organizatorilor. Cu adevărat impresionant. Asta dovedește ca industria în domeniu este în creștere în Europa. Sper ca această industrie să înceapă să apară și în Romania la un nivel cât mai mare.

“Au rămas în medie în medie de cinci ore la CMT pentru a obține informații despre standurile expozanților din 100 de țări și peste 360 ​​de regiuni și orașe și să privească cele 1.000 de vehicule expuse. Aproximativ un sfert de vizitatori au călătorit la o distanță de peste 100 de kilometri pentru a experimenta programul de expoziții în timpul celui mai mare spectacol de turism și petrecere a timpului liber din lume”, a declarat Guido von Vacano, membru al Consiliului de Administrație al Messe Stuttgart.

Morelo

La Stuttgart au fost prezente toate mărcile importante în domeniu Hymer, Carthago, Dethleffs, Pilote, Globe Traveler, Niesmann Bischoff, MAN, Mercedes, VW printre altele.

Nu mai este un secret că acest tip de turism se bucură în prezent de un adevărat boom ca formă de vacanță în tările din Europa. „Industria caravanelor din Germania este acum extrem de obișnuită cu succesul”, a declarat Oliver Waidelich, Director General al Asociației Germane de Caravane (DCHV).

„A fost important pentru noi să fim centrul atenției aici”, a spus Eszter Alföldi de la Biroul Național de Turism din din Budapesta. “Prin participarea la CMT am dorit să deschidem o nouă modalitate de a privi țara noastră și am fost încântați că putem prezenta această diversitate aici „, a adăugat Alejandro Ferrer, atașat economic la Ambasada Panamei in Berlin – „Am reusit sa aratam vizitatorilor ca Panama are multe de oferit chiar daca nu este inca bine cunoscuta ca o destinatie de vacanta”.

Bernd Wuschack, directorul executiv al grupului Carthago: „Am venit la CMT în Stuttgart cu optimism, iar așteptările noastre referitoare la brandurile noastre Carthago și Malibu au fost cu mult depășite.

Datorită zonei expoziționale mult mai mari, marca noastră subsidiară Malibu a beneficiat foarte mult de noua atribuire a sălii de expoziții. În concluzie pot spune că CMT a oferit o adevărată oportunitate de lansare în 2018 pentru cele doua branduri Carthago și Malibu.

Hymer Eriba

Concorde

Iveco

Niesmann Bischoff

Foto: Liviu Hurmuzache/CMT Stuttgart 2018