24.09.2026
Acasă Blog Pagina 113

Mare atenție la indicatoarele de înălțime când conduceți autorulota

Mare atenție când conduceți autorulota mai ales penru prima dată, la semnele de circulație care indică înalțimea, pentru a evita problemele

Condusul unei autorulote este puțin diferit față de un autoturism, asta datorită gabaritului mare al autorulotei. Dacă cu autoturismul poți intra pe oriunde, pe orice străduță, pe sub orice pasaj – cu autorulota, care este mult mai înaltă, trebuie avut grijă la înălțime, la treceri pe sub poduri în special, sau la streașina casei etc.

Mai ales cei care închiriază autorulotă pentru prima dată, fiind încântați de această experiență, este posibil să uite acest aspect – înălțimea autorulotei. Firmele de închirieri autorulote specifică dimensiunile camperului la închirier. Trebuie să aveți tot timpul excursiei în minte acest aspect (înălțimea camperului) și să fiți atenți la semnele de circulație. La unele autorulote, înălțimea poate crește cu câtiva centimetri datorită aerului condiționat sau a antenei parabolice montate pe acoperiș. Cei câtiva centimetri pot atinge marginea unui pod și nu este o experiență prea plăcută să auzi cum lovești părți ale autorulotei când treci pe sub un pasaj sau pod. Nu mai spun de disconfortul creat când ești în vacanță.

Așa a pățit o familie de englezi, miercuri 24 aprilie în York, UK, când motorhome-ul lor Roller Team se afla pe Terry Avenue, îndreptându-se spre locul de campare Rowntree Park a fost prins sub podul Skeldergate. „Brigada de pompieri a fost chemată să ajute un vehicul care a fost blocat sub un pod din York. Un echipaj de pompieri din York a fost avertizat la ora 15:00 (miercuri, 24 aprilie) și a ajutat la eliberarea camperului”.

sursa: www.yorkmix.com

Photograph: Marc Fearns on Twitter

Așa că mare atenție la semnele de circulație când conduceți autorulota închiriată sau personala pentru a avea o vacanță liniștită și plăcută.

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Corturile auto XGO Camping la Fishing & Hunting 2020

Convenția Anuală de Caravaning România, ediția a 2-a

În Moroeni, localitate care se află în extremitatea nordică a județului Dâmbovița, cuprinzând zona montană înaltă, inclusiv o bună parte din Parcul Natural Bucegi din Munții Bucegi, a avut loc Convenția Anuală de Caravaning România, ediția a 2-a.

Pe teritoriul comunei se află lacul Bolboci și izvoarele Ialomițeicu peștera Ialomiței (unde se află și un mic schit), iar la limita cu județul Prahova se află Vârful Omu, cel mai înalt punct al Bucegilor și al județului Dâmbovița, precum și vârful Babele. Comuna este străbătută de șoseaua DN71 care leagă Sinaia de Târgoviște.

Anul acesta au participat firme noi din industria caravaningului din România, iar altele au hotârăt să nu participe. În cele două zile în care a fost evenimentul, vremea a fost superbă, soare și 24 de grade.

La această ediție a Convenției s-au adunat 20 de firme reprezentând domenii ca: dealeri, firme de închirieri autorulote/rulote, accesorii, platforma de închirieri autorulote, organizatori de tururi tematice, organizator de evenimente și expoziții, producător rulote, consultanță și management în construirea campingurilor, service, camperstop, oficialități. Au fost 34 de oameni reprezenând cele 20 firme, cu 18 autorulote și 1 rulotă.

Seara de joi a fost pentru socializare, la un pahar de vin și un grătar făcut de „Bomba cu jar”, firma de catering care ne-a asigurat mâncarea pe întreg parcurs al evenimentului.

Vineri, ora 10:00 a început evenimentul cu prezentarea fiecărei firme participante pentru a ne cunoaște între noi.

Startul Convenției a fost dat de Răzvan Păduraru de la Joy2wander care a prezentat tema „Închirierea autorulotelor de la mit la realitate”. S-a discutat contextul general al fenomenului de închirieri autorulote, mit vs realitate din piață, tendințele 2020.

După pauza de cafea a fost rândul primarului din Moroeni, Laurențiu Moraru să prezinte potențialul turistic zonal. Acesta s-a arătat interesat de construirea unui camperstop în localitatea Moroeni, în viitor.

Alexandru Cojocari, directorul Camper Moldova din Chișinău a prezentat prima întâlnire a amatorilor de rulote, autorulote și turism auto „Camper Fest 2019” în Moldova.

După masa de prânz a venit rândul lui Liviu Gal de la Motorhome, care a prezentat un raport al anului turistic în aer liber din 2019 și un rezumat al noutăților anunțate de producători pentru 2020.

Ionuț Tudose de la Caravan, Motorhome & Adventure, organizatorul singurului Salon dedicat caravaningului din România, a prezentat târgul care se ține în fiecare an la Romexpo în luna martie – Caravan, Motorhome & Adventure.

Seara de vineri s-a încheiat cu prezentarea realizată de Dan Săvulescu de la Club WINE Factory care a prezentat Vinul Cavalerului – Crama SERVE.

Sâmbătă dimineața, după micul dejun, Adrian Străteanu de la Geografic Travel, a avut o prezentare pe domeniul campingurilor. S-a discutat despre tipologia campingurilor, elemente esențiale ale unui camping modern, standardele actuale și tendințele din campingurile țărilor europene, necesitatea înființării unor campinguri noi în zone de interes turistic.

În concluzie, deși numărul firmelor participante a fost unul redus față de prima ediție (fenomenul este la încept de drum în această industrie la noi în țară), este clar că încep să se facă pași înainte. Felicitări în mod special Iașului, pentru că în Iași sunt 4 firme din domeniul caravaningului și toate 4 au fost prezente la eveniment: Geografic Travel, Let’s Go Camp, Smiley Camper și Top Camper!

Trebuie să avem o dezvoltare sustenabilă a industriei de caravaning, trebuie găsite soluții viabile și reale de creștere a gradului de ocupare a firmelor de închirieri în extrasezon, colaborarea între firme, educarea turiștilor români, promovarea unor servicii de calitate, o standardizare a tarifului în industria închirierilor, infrastructura de campare și servisare a autorulotelor.

Și cel mai important lucru este că vom merge înainte!

default

Mulțumim Primăriei Moroeni, firmei de catering Bomba cu jar, Marian Vasilescu (video) & Gheorghe Matescu (foto) – Tower Media Production, Dan Savulescu – Club WINE Factiry, SERVE și nu în ultimul rând, soției mele Mariana, care mi-a fost un real sprijin pe perioada organizării acestui eveniment.

Text: VANgabond.eu – travel | motorhome | Romania

Cât de sigure sunt autorulotele la coliziuni?

 

3 luni cu autorulota prin Europa

Ruxandra și Mihai, au cumpărat o autorulotă, și-au luat concediu fără salariu și au plecat 3 luni prin Europa. În continuare puteți citi povestea lor.

„Ideile mărețe se nasc de multe ori din joacă sau din prea mult entuziasm. Ideea noastră de a pleca o perioada mai lungă cu autorulota a pornit în vara anului 2017, în altă autorulota, cu casetă de la toaletă defectă, cu cele mai puține dotări și acarete pe care le avea un camper din tot campingul, în Croația, Jelsa, Hvar. Atunci printre niște paste și un vin am pus un pariu pe care niciunul dintre noi la momentul respectiv nu credeam că o să îl transformăm în realitate. Știți voi pariurile acelea între soți, care sunt mai în joacă mai în serios, dar aproape tot timpul nu se concretizează. Noi suntem Ruxandra și Mihai și am avut tupeul să cerem concediu fără salar că să călătorim cu autorulota timp de 3 luni.

Am decis cu o strângere de mâna că anul care urmă vom pleca pe o perioada mai lungă cu camperul, chiar dacă asta implică demisia de la joburile noastre. Amândoi lucrăm în niște funcții de care depind mai mulți oameni și era oarecum imposibil să plecăm altfel decât cu demisia scrisă, dar era riscul care alimenta mai tare dorința de a evada.

În acel moment camperul cu care eram plecați nu era al nostru, era într-o stare care nu permitea o călătorie mai lungă și astfel a început o lungă căutare, la început timidă, doar informativă, a ceea ce urmă să ne fie casă pentru câteva luni bune.  Am avut din start anumite dotări pe care știam că le dorim.

Din momentul în care am început căutarea am devorat tot ce înseamnă platforme de vânzări auto, pagini de profil, youtube sau conturi de Instagram care erau legate de plecare. În final am ajuns la concluzia că Olanda sau Belgia sunt cele mai avantajoase locuri de unde putem cumpără autorulota și din punct de vedere a prețului cât și a dotărilor/ starea în care se află autorulotele, iar după multe căutări am găsit-o. În acel moment eram în luna Ianuarie, iar noi eram destul de impacientați să găsim ceva cât mai curând pentru a începe pregătirile necesare.

Când am văzut pozele mi se părea prea frumoasă și prea cum vrei noi că să fie totul în regulă cu ea. Bifasem tot ce era pe wish-list: panouri solare, nu prea lungă, fără alcova, dus separat de toaletă, podea dublă, aspect interior/exterior îngrijit, fără infiltrații etc, exceptând prețul care era cu câteva mii peste bugetul nostru. Am decis totuși că merită să încercăm o negociere și i-am propus vânzătorului bugetul nostru. După o lungă corespondență în franceză/engleză, am cumpărat biletele de avion către Belgia și am mers să o vedem, fără a avea siguranță că o vom obține la prețul în care noi ne încadram. Spre surprinderea noastră camperul arată mult mai bine în realitate și tranzacția s-a finalizat în favoarea noastră, adică am reușit să îl achiziționăm la prețul pe care ni-l propusesem.

După ce am ajuns acasă cu el acasă am realizat că într-adevăr că visul nostru prinde contur și că vom putea placă în excursia această. Vom trece rapid peste lunile următoare în care ne-am documentat în legătură cu tot ce ține de depozitare eficientă, rezervoare de apă, curent, am început să ne planificăm în mare un traseu și cel mai important să anunțăm la locurile de muncă despre plecare. Am anunțat aproximativ prin luna Martie despre dorința de a pleca și primul gând a fost evident că vom fi nevoiți să ne dăm demisia pentru că nimeni nu ne poate aprobă o asemenea extravaganță, concediu de 3 luni. Din nou universul a fost alături de noi și am primit un răspuns afirmativ și siguranță că avem unde să ne întoarcem după vacanță prelungită.

The big day: Plecarea a fost în dată de 5 Iunie și până în acea zi mulți dintre cei care știau despre plecare, au avut dubii că se va întâmplă cu adevărat. Ciudat e că noi am fost absolut convinși că vom pleca și nici măcar o secundă nu ne-am gândit că vom avea piedici sau din oarecare motive va trebui să abandonăm idea.

Ne-am luat rămas bun de la părinți, căței, pisici și prietenii apropiați și am plecat. Ne amintim și acum de primul feeling pe care l-am avut când am ieșit din curte, ne uităm unul la altul și ne dădeam seama că într-adevăr se întâmplă!!!

Prima oprire a fost una de tranziție în Veszprem, într-o parcare liniștită aproape de centrul orașului. Menționăm că fiecare parcare în care am dormit a fost  selectată cu ajutorul aplicației Park4night și cu mici excepții am ales să petrecem nopțile Offcamping sau în zonele Area Camper.

Destinația mult așteptată era Portugalia, dar până acolo mai aveam multe de văzut și experimentat. Prima oprire în care am stat mai multe zile a fost la Cortina d’Ampezzo, de care bineînețeles am fost impresionați. Am petrecut două nopți, gratuit alături de alte 2 campere. Am urmat traseul până la Lago di Sorapis și am făcut primul dus fierbinte în camper. Ni se părea ireal faptul că deja am început călătoria și mai aveam 3 luni la dispoziție. Atunci au început și postările pe social media și #dayX care urmă să fie principalul titlu al postărilor noastre.

După câteva zile petrecute la niște prieteni în zona Rovigo-Lendinara, ne-am îndreptat către La Spezia și parcul național Cinque Terre. Aici am petrecut o noapte și am vizitat Manarola și Riomaggiore. Am fi stat mai mult dar e aproape imposibil de vizitat cu camperul și nu există multe posibilități de campare. În drum spre Portofino am descoperit prima destinate de genul ‘’aici m-aș mută’’. Santa Margherita Ligure. Un oraș boem, cu o arhitectură superbă și mai puțin promovat de cât orășelele de la Cinque Terre. Era prima locație din trip-ul nostru pe care am recomandă-o cuiva pentru vacanță.

Fiind flexibili în alegerea următoarei destinațîi, am descoperit pe Coasta de Azur al doilea loc ‘’aici m-aș mută’’ unde într-adevăr ne-am mutat pentru 5 zile. Este vorba de Menton, un oraș romantic, cu clădiri colorate și vegetație superbă, la doar 5 km de Monaco. După cum spuneam am petrecut aici 5 zile într-o parcare gratuită, alături de alte 4 campere care se aflau acolo de câteva luni, proprietarii având joburi sezoniere în oraș sau împrejurimi. Dorim neapărat să menționăm faptul că deși eram la 1 km de plajă și centrul orașului, ne-am simțit perfect în siguranță și nu am fost atenționați de poliție, din contra zona a fost tot timpul monitorizată de către aceștia fără a ne întreba de ce suntem acolo.

În continuare am pornit spre Provence, iar pe parcurs am vizitat celebrul sat Eze, pe care îl recomandăm să fie vizitat în perioade mai puțin aglomerate. În Provence am circulat doar pe drumuri naționale, ceea ce a fost un plus pentru că am văzut toate lanurile de lavandă din Valensole și am descoperit lacul Saint Croix. Un lac superb de un albastru turcoaz ireal. Am făcut baie, am cunoscut și alți camperiști, am dormit într-o pădurice răcoroasă. Habar nu aveam ce ne așteaptă: valul de căldură africană care a venit că o îmbrățișare fierbinte de aprox. 47 de grade la umbră. Aceste zile toride le-am petrecut de asemenea într-un Camper Area gratuit, la umbră, cu prosoape ude pe noi, dormind separat din cauza căldurii. Ne-am luat inima în dinți pentru că nu mai puteam sta încă câteva zile că într-o conservă la cuptor (camperul nostru nu deține AC, de niciun fel) și am pornit spre Spania, destinația Andorra. Pe lângă faptul că Andorra este o destinație superbă din punct de vedere al naturii, ne-a impresionat și arhitectură. O combinație între industrial și rustic, foarte bine stăpânită și integrată printre munți.

A fost prima zi de răcoare după aproximativ 4-5 zile de saună. Când am deschis trapele camperului am zis că a dat Dumnezeu drumul la AC. Am dormit în pantaloni lungi și cu pilota.

Am părăsit Andorra și ne-am îndreptat către Spania, sperând că vom lasă căldură toridă în spate. Prima oprire a fost Pamplona, unde am prins pregătirile pentru festivalul San Fermin. Ne-am îndreptat spre Ocean și către San Sebastian, oraș care ne-a rămas în suflet. Am plecat apoi spre Santiago de Compostela unde voiam neapărat să ajungem deoarece în urmă cu 2 ani tatăl meu a parcurs El Camino Frances, mergând pe jos 800 de km. Cumva pe tot parcursul Spaniei am urmărit indicatoarele traseului și am întâlnit mulți pelerini. Spre finalul drumului în Spania ne-am oprit la două dintre cele mai spectaculoase plaje pe care le-am văzut. Playa Itzurun Zumaia și Playa aș Catedrais. Aici am reușit să facem una dintre cele mai frumoae filmări cu drona și ne-am bucurat de niște locații Off camping impresionante.

Ne apropiam tot mai mult de Portugalia și deja ne indreptam spre jumătatea călătoriei, trecuse deja aproximativ o luna și aveam un sentiment pe care și acum îl avem când închidem ochii și rememorăm un moment din călătorie. Pe malul oceanului, doar noi și camperul, valuri imense și gândul că mai avem două luni de călătorit. Probabil până acum a fost cel mai frumos sentiment trăit.

 

Am intrat în Portugalia printr-un sătuc mic și automat am avut amândoi același feeling că parcă nu mai eram în Europa. Am plecat spre Porto, iar următoarea oprire mai lungă a fost în orășelul Peniche, la -9,5 grade longitudine Vestica. Cred că a rămas unul dintre locurile de suflet pentru noi. Nu suntem fani ai orașelor mari pe durate lungi de timp.

Apoi ne-am îndreptat către Sintra, unde am ținut neapărat să ajungem să vizităm. Am prins o vreme extrem diferită de cea din Franța, pot să zic că hainele de vara pe care le aveam cu noi au fost puțin cam subțirele. Temperatura care avea să se schimbe instant după 20 de km când am ajuns deja în Lisabona. Deja simțeam nevoia da evadăm din nou Off-camping, după câteva zile petrecute în orașele mari. Așa am ajuns la Sesimbra, am găsit al doilea cel mai frumos loc de dormit, la marginea orașului lângă un far. Am dormit acolo 3 nopți și nu ne mai lăsăm duși. Aici ne-am întâlnit și prima dată cu vântul puternic de pe ocean. Eram în camper dar ne simțeam ca pe barcă. Deja începuse seria de orașe cu litera S pe care și acum le încurcăm dar care sunt preferatele noastre: Sesimbra, Sines, Sagres. După Sagres, în Figueira, ne-am întâlnit cu cei care au făcut cumva că rolurile să se schimbe și să invidiem și noi pe cineva, nu doar cei de acasă pe noi. Un cuplu foarte simpatic din România care călătoreau cu rulotă timp de 6 luni!!! Îi invidiem și acum când noi am ajuns acasă și ei încă călătoresc.

Cu gândul că vom găși o apă mai caldă (oceanul avea aprox 17 grade atunci) am pornit spre Albufeira. Al nu știu câtelea loc din seria ‘’aici m-aș muta’’. Pentru a două oară am decis să petrecem câteva zile într-un camping doar pentru autorulote, care era foarte aproape de o plajă superbă, unde cel mai important a fost că am putut și eu să fac baie. Deja timpul se scurgea destul de repede. Chiar ne raportăm la perioada această că fiind cea care a trecut foarte repede în comparație cu prima luna.

Deja eram pe pilot automat. Aveam fiecare task-urile lui în camper, mergea totul atât de ușor și fără griji încât parcă nu ne mai aminteam că înainte am fi locuit altundeva.

Zillele se scurgeau și era timpul să ne întoarcem spre casă. Am lăsat Portugalia în urmă cu foarte mare regret. Considerăm că este țară perfectă pentru acest tip de călătorit. Îți oferă atât de multe locații spectaculoase de dormit în natură, oamenii sunt deosebit de calzi, temperatura e perfectă, mâncarea e bună. Chiar și faptul că ne-au furat una din bicilete în Portugalia nu ne face să ne pierdem entuziasmul și dorința de a reveni acolo pentru o perioada mult mai lungă.

Ne-am îndreptat spre sudul Spaniei cu mici opriri în locații pe care doream să le vizităm, dar nu am insistat pe un anumit traseu pentru că deja timpul era mai scurt și trebuia să ajungem în Croația pentru a ne întâlni cu părinții mei.  Am vizitat Valencia, Costa Brava și ne-am îndreptat către Franța.

Pentru că nu ne-am putut abține am stat din nou 4 zile la Menton, dar deja în luna August era foarte aglomerat față de Iunie când fusesem noi prima dată și oarecum nu a avut același farmec. Totuși am fost surpsinsi să îi regăsim acolo pe foștii noștri vecini de campare. Franța am trecut-o repede în același stil, pe drumurile naționale și ne-am îndreptată spre Croația cu aceeași oprire la prietenii nostril din Italia, care ne așteptau cu multe povești.

În Croația am petrecut 5 zile lângă orașul Drvenik, de unde urma să luăm ferryboat-ul către insula Hvar și să ne întâlnim cu părinții mei.

Fără să ne dăm seama inițial, am încheiat vacanță noastră în același loc unde a luat naștere ideea de a pleca. În același camping, privind aceeași mare și cu gânduri și mai mari pentru anul viitor. Acum când totul s-a încheiat ne dăm seama de ce experiență am avut parte și câte lucruri am învățat și câte amintiri am câștigat. Am cunoscut oameni pe care putem să îi numim acum prieteni, am văzut locuri pe care dacă nu eram cu autorulota probabil nu ajungeam să le vedem vreo dată, am reușit după 20 de ani să mă dau din nou pe bicicletă și cel mai important lucru este că am realizat că poți să călătorești foarte mult dacă știi să îți gestionezi banii, poți trăiești fericit cu un frigider mic, fără internet la orice colț de stradă, fără stresul de a fi tot timpul într-un anumit tipar fie cel vestimentar sau financiar. Am parcurs aproximativ 10.000 de km și ne pare rău că nu am cerut 6 luni de CFS. Vrem să credem că acesta călătorie a fost doar ‘’fundația’’ următoarelor destinații.”

Foto: arhiva personala Ruxandra și Mihai

Cu campervanul în Dobrogea necunoscută

Despre autorulote ieftine

Primul lucru, când vrei să scazi costurile, este să te uiți la lucrurile de care nu ai nevoie.

În mod firesc, de ferestre și de uși nu este nevoie, fiind doar elemente de design. După ce le elimini, e absolut idiot să te gândești că mai ai nevoie de aer condiționat sau de ștergătoare. Ștergătoarele sunt utile doar pe timp de ploaie, când orice om stă acasă.

Firește, balastul trebuie total eliminat, nu văd de ce ai căra în rulotă paturi, frigider sau, Doamne apără și păzește, chestii din care curge apă.

Pe urmă, ambreiajul e supraevaluat. Ce atâta fâțâială să schimbi viteza, când poți să o ții, Doamne, iartă-mă, într-a doua constant?!

Nu e prea utilă nici frâna, deoarece, dacă mergi încet, atent și adaptezi drumul la condițiile de viteză, nu ar trebui să ai nevoie, te proptești ușor, cu blândețe, de orice obstacol și s-a oprit. Din acest motiv, accelerația mi se pare total aiurea, e o pedală cu care nu faci decât să-ți pui viața în primejdie.

Ce face omul fericit, în domeniul auto? Să nu se strice mașina. Ce se strică la o mașină cel mai des? Motorul. Acesta trebuie, imediat, să iasă din calcul atunci când vreți să luați ceva ieftin. Dă-l încolo, cu timpii, cilindri, poluarea și consumul lui de combustibil! Pui pedale de bicicletă și merge, dar sunt total contra ideii de a pune și lanț, că se strică.

Autorulota trebuie să aibă însă un element de confort, scaune de metal și piele. Deși, între metalul de la scaun și pielea cu care te pui pe el, e recomandat să pui o cârpă. Second hand.

Text: Răzvan Drăgoi

Sfaturi achiziție autorulote second hand

Un motorhome Concorde implicat în accident

Sâmbătă, pe autostrada A2 în dreptul localității Arisdorf din Elveția, o autorulotă Concorde a fost implicată într-un accident.

Un șofer în vârstă de 46 de ani se afla sâmbătă, la ora 11:30, pe autostrada A2 din direcția Lucerna / Berna în trafic, când a încercat sa depășească un motorhome Concorde care avea atașată o platformă cu un alt autovehicul.

Conform constatărilor Poliției Basel-Landschaft, din motive care nu au fost încă lămurite complet, s-a produs o coliziune puternică între autorurismul care a intrat în depășire și autorulota.

Drept urmare, autorulota a intrat în derapaj și s-a înclinat pe partea stângă după ce a atins parapetul de pe mijlocul autostrăzii. Remorca, pe care era un SUV, s-a desprins de motorhome.

În accident, o persoană care călătorea pe bancheta din spate a autoturismului care a efectuat depășirea, a fost ușor rănită și a trebuit să fie dusă la un spital de către serviciul medical..

Autostrada în direcția Berna / Lucerna a fost închisă timp de aproximativ două ore.

Sursa: https://telebasel.ch

Foto: Polizei BL

 

Situația rulotelor și autorulotelor din România în 2019

Situația rulotelor și autorulotelor din România în 2019, conform datelor oferite de firmele de închirieri și firmele de vânzare.

Anul 2019 reprezintă un an de vârf în ceea ce privește importul de autorulote și rulote noi în România.

Am contactat cele 13 firme care vând rulote și autorulote și cele 66 de firme de închirieri din țara noastă pentru a încerca să avem o viziune asupra situației RV-urilor din România. Cu toate că am început acest demers încă din luna august, nici până acum nu avem răspunsuri de la toate firmele.

foto: Marian Mocanu

Parcul de închirieri autorulote și rulote

La 15 octombrie 2019, situația parcului de închirieri din România este următoarea:

  • campervanuri = 14 unități
  • semiintegrate = 56 unități
  • acove = 175 unități
  • integrate = 6 unități
  • rulote = 13 unități

În total, în parcul firmelor de închirieri sunt un număr de 264 de autorulote și rulote.

Anii de producție ai rulotelor și autorulotelor aflate în parcul național de închirieri la acest moment:

  • 1991-2000 = 7 unități
  • 2016 = 8 unități
  • 2017 = 22 unități
  • 2018 = 49 unități
  • 2019 = 178 unități

Au răspuns la întrebările noastre un număr de 48 de firme de închirieri din cele 66 de firme de închirieri de care avem cunoștință până la această oră.

foto: Marian Mocanu

Situația vânzărilor de autorulote și rulote noi

Sezonul de vânzări în industria caravaningului începe în septembrie anul trecut și se încheie în septembrie anul curent. La 15 octombrie 2019, situația vânzărilor de rulote și autorulote noi  în România este următoarea:

  • campervanuri = 8 unități
  • semiintegrate = 18 unități
  • acove = 41 unități
  • integrate = 3 unități
  • rulote = 23 unități

În total, în România s-au vândut 93 de rulote și autorulote. Au răspuns 7 firme de vânzări din cele 13 firme care vând autorulote și rulote.

Toate informațiile sunt indicate de către firmele de închirieri și firmele de vânzări. Aceste statistici sunt informative și nu sunt complete datorită faptului că nu avem acces la toate informațiile de natură publică. Pe parcurs, dacă vom mai afla informații noi, vom face update la statistici.

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Modificări și tendințe aduse modelelor noi de autorulote din 2020

Rulotescu a apărut ca o necesitatea de a avea birou mobil

Invitatul emisiunii este Andrei Drăgan Răduleț de la Rulotescu – firmă de închirieri autorulote din Sibiu.

Firma din Sibiu a apărut anul acesta în piața de caravaning din România, ca urmare a necesității unui birou mobil, nu neaparat ca o experiență de vacanță.

„Ne-am dat seama cât de practică este autorulota. Orice loc, oricât de nepregatit ar locul în sine, dacă ești cu o autorulotă, devine foarte confortabil. Văzând că tot apar firme de închiriat, ne-am gândit că este o oportunitate să ne acoperim costurile de achiziție, cu eventuale închirieri.

În domeniul închirierilor de autorulote, vânzarea după un sezon de închiriere este cea mai profitabilă. Este un punct bun în care autorulotele nu își pierd mult din valoare, se pot vinde la un preț destul de bun, nici uzura lor nu este mare și în plus autorulotele încă beneficiază de toate garanțiile unui vehicul nou.

În România nu poți afla ușor condițiile de închiriere, mai ales contractele, nu observ să fie publice, detaliile tehnice, contractuale nu sunt ușor de comparat pentru un client. Eu vreau să caut oferte, să văd care condiții contractuale sunt mai avantajoase pentru mine.

Cred că un pas mai bun ar fi, cum am văzut și în Germania, ca toți furnizorii să aibă același contract, standard care să fie dat clientului.” – Andrei Drăgan Răduleț.

Mai multe detalii aflați din interviul integral aici:

Text: VANgabond.eu – travel | motorhome | Romania

foto: Rulotescu

https://www.rvtravel.eu/voi-de-nu-iubiti-tara-asta-asa-cum-noi-o-iubim-codrut-keghes-cronica-carcotasilor/

 

 

 

Convenția Anuală de Caravaning, firme participante la eveniment

Știm că e greu să creștem corect acest segment de turism în România, dar ne place să credem că sunt firme care vor să fie informate corect și să ajute la dezvoltarea caravaning-ului din România.

Am trimis informații despre acest eveniment tuturor celor peste 180 de firme care au legătură cu domeniul de caravaning din România. Vorbim de firme: dealeri, producători, service-uri, magazine, depozite, închirieri, campinguri, aplicații, site-uri, platforme, transportatori etc.

Suntem cu câteva zile înaintea evenimentului Convenția Anuală de Caravaning din România – evenimentul unde se întâlnesc profesioniștii din caravaning.

Pentru aceste firme continuăm Convenția Anuală de Caravaning! Continuăm să credem că putem mișca lucrurile și la noi în țară, continuăm să credem că putem informa rulotiștii, pasionații de ieșiri în aer liber, iubitorii de natură, clienții firmelor de închirieri autorulote, continuăm să credem că putem schimba mentalități, continuăm…

Pentru cei interesați de fenomenul de caravaning din România, revenim cu lista firmelor care au confirmat participarea la Convenția Anuală de Caravaning România.

De la următoarea ediție a Convenției, procedura de înscriere va fi schimbată, urmând să anunțăm toate informațiile din timp.

Firmele participante în ordinea înscrierilor:

  • Art Studio Concept MM – București
  • Caravan, Motorhome&Adventure – București
  • Motorhome – Otopeni
  • Camper Team – București
  • Camper Moldova – Chișinău
  • Mitrea Caravan – Cluj-Napoca
  • Tadam Caravan – Sibiu
  • Geografic – Iași
  • Hymer – Rent easy – Chitila
  • Joy2wander – București
  • BookYourCamper – Cluj-Napoca
  • XGO Aurotulote – Cluj-Napoca
  • Smiley Camper – Iași
  • Campero – Suceava
  • TopCamper – Iași
  • FIM Caravans – Bucuresti
  • La-La Campers – Buzau
  • Happy Campers – București
  • Let’s Go Camper – Iași
  • Pitagora – Hunedoara

Vor fi peste 30 de persoane cu 20 de autorulote prezente la evenimentul de la Moroeni din jud. Dâmbovița. cele mai multe firme prezente au ca obiect de activite – închirierile de autorulote – 13 firme, sunt 4 dealeri importanti, 2 service-uri, 1 organizator de evenimente, 1 platforma de inchirieri, 1 firma de management și consultanță pentru construirea campingurilor. Din păcate nici un camping nu este prezent la eveniment.

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Convenția Anuală de Caravaning din Romania, ediția 2 – SAVE THE DATE!

Întâlnirea prietenilor Caravan Club Transilvania

Caravan Club Transilvania a organizat o întâlnire a prietenilor la Dej.

În weekendul care abia s-a încheiat, a avut loc la Dej, la inițiativa Caravan Club Transilvania, o întâlnire a prietenilor cu rulote.

Au venit cu rulotele din Sibiu, București, Cluj-Napoca, chiar și un echipaj din Germania. Vremea frumoasă din weekend a făcut posibilă deplasarea participanților în Maramureș la parada baloanelor. Pe traseu, oaspeții au avut posibilitatea să viziteze câteva biserici vechi.

Mâncarea gătită de gazde a fost delicioasă, iar oaspeții s-au simțit bine la discuții și un pahar de palincă.

Fără grătare și fără boxe cu muzică tare, se poate organiza și la noi întâlniri civilizate.

Întâlnirea a avut loc la Transilvania Camping din Dej.

Felicitari pentru inițiativă Caravan Club Transilvania.

foto: Peti Luidort

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

190 de amenzi pentru camping ilegal în Portugalia

Avem rulouri rulate-n rulotă

Am vrut să-mi fac magazin mobil în rulotă. Am zis să-l cheme „La rulota-nfuriată”. Nasol! Mi s-a explicat că nu e bine cu furii din astea, dată fiind tendința zen a poporului român și a soției sale.

Am zis: „La rulota sprintenă”. Și m-au luat nutriționiștii la trei-păzește, fiindcă încurajez mâncatul rapid și descurajez digestia.

Un amic filosof mi-a explicat că ar trebui să spun „La rulota metafizică”, deoarece, citez din memorie: ”rulota este un epifenomen, a cărui caducitate iluzorie poate fi contestată numai prin transcendența rolului său intrinsec:” I-am cerut lui nea Mitică un vin sec și, până seara, eram amândoi destul de metafizici.

M-am gândit apoi să-i zic „La rulota cu mâncare” și era să-mi iau pe cap Garda Financiară și alte instituții oarecum nașpa ale statului, că de ce țin eu mâncarea în rulotă și obstrucționez comerțul prin alimentația publică în privat.

Altă idee nasoală a fost să-i zic „La rulota cu mititei”, deoarece m-au bănuit de trafic de minori, ceea ce eu n-ai să vezi.

Abia în final i-am zis „Rulota veselă” și-am zis să o mut pe net. E suficient de-nfuriată, e sprintenă, depinzând de viteza de net, e metafizică, deoarece nu se vede, dar există, este cu mâncare, deoarece mănâncă timp și atenție și se ocupă cu lucrurile cele mai importante în viață, adică alea mici.

Text: Răzvan Drăgoi

În Germania, poliția a arestat o bandă de hoți de campere

Inside Servcom Dej – dealer rulote Knaus în România din 2007

Echipa RVTravel.eu a vizitat fabrica Knaus din Nagyoroszi, Ungaria la invitația dealerului INSIDE SERVCOM din Dej, dealer Knaus din 2007, reprezentantul fabricii Kanus Tabbert în România.

Deplasare sponsorizată de Inside Servcom Dej.

Knaus Tabbert, producător de autorulote și rulote din Germania a decis mutarea producției din Obermeitingen – Germania la fabrica din Nagyoroszi în Ungaria în 2015.

Fabrica Nagyoroszi are o suprafață construită de 10.000 metri pătrați și a atins o producție de aproximativ 8000 de vehicule anul trecut.

Vă prezentăm în premieră în România imagini din procesul de producție a rulotelor și campervanurilor Knaus și Weinsberg de la fabrica Knaus Tabbert din Ungaria.

Linia de producție începe cu ansamblarea componentelor șasiului, montarea podelei, urmează montarea mobilierului, tubulaturilor, instalației electrice, a pereților laterali, montarea acoperișului, finisarea interioară.

foto: Marian Moanu – Zoltan Repassy

„Ne aflăm la sediul din Ungaria al firmei Knaus Tabbert, chiar pe locul în care producția a demarat în 1993. Funcționăm așadar de 26 de ani. Începutul a fost modest, construiam doar 200 de mașini pe an cu aproximativ 150 de angajați. Lucrurile au mers spre bine și anul trecut am construit 8000 de unități cu 850 de angajați.

Vorbind despre clădiri, cea pe care o vedeți în spatele meu este cea mai nouă facilitate de producție, având 240 de metri lungime și 40 lățime. Mai mult de jumătate din producție se desfășoară în această nouă secție. În celelalte clădiri se desfășoară operațiuni de presă, tapițerie, tâmplărie, sunt fabricate subansamble de dulapuri și mobilier. Asamblarea finală se face pe o linie aflată chiar lângă linia principală de asamblare.

Referitor la piața din România, este greu de spus întrucât nu suntem în posesia unor date exacte. Avem doi dealeri in România, din care unul în Dej – Inside Servcom. Cu ambii avem o relație foarte bună. Prezența noastră în România este una încă redusă.

Firma din Ungaria este deținută de Knaus Tabbert Gmbh din Germania unde avem alte două fabrici, una în Mottgers unde se construiesc caravanele Tabbert și una în Jandelsbrunn din Bavaria care este și sediul companiei. Cea de-a treia fabrică este cea pe care o vedeți, cea din Ungaria. Aproape o jumătate din producția grupului Knaus Tabbert provine din fabrica din Ungaria, care este probabil cea mai productivă dintre fabricile grupului.” – ne spune Zoltan Repassy.

Rulote noi puteți găsi prin dealerul din Dej – Inside Servcom.

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Parcare pentru autocaravane din Llanes, Spania, nu corespunde tuturor așteptărilor

De sâmbătă, telefonul poate lăsa șoferii fără permis

foto: Marian Mocanu

De sâmbătă, 12 octombrie 2019 intră în vigoare actul normativ apărut în luna august a acestui an cu privire ca folosirea telefonului mobil în timpul condusului.

Ordonanța de Guvern nr. 11/2019 vizează modificarea modului în care șoferii pot utiliza telefonul mobil când conduc un autoturism.

“În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video” este prevăzut în OG nr. 11/2019.

Scopul acestor modificări ale codului rutier, este reducerea numărului de accidente cauzate de conducătorii auto care folosesc telefoanele în timpul condusului. Au fost foarte multe accidente soldate cu morți și răniți, datorate faptului că șoferii vorbeau la telefon sau făceau live pe facebook.

Începând de sâmbătă, 12 octombrie, ținerea în mână sau folosirea, în orice mod, a telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul se sancționează cu amendă între 870 și 1160 lei și aplicarea unui număr de 4 puncte penalizare.

Se poate folosi totuși telefonul mobil în timpul conducerii mașinii, dar cu condiția ca acesta să fie conectat la bluetooth-ul mașinii, iar în cad ca autovehiculul nu este prevăzut cu acest dispozitiv, telefonul poate fi folosit cu cască de tip „mâini libere”.

Sursa: https://www.avocatnet.ro

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Ghidul autorulotistului începător – câteva informații și sfaturi utile