25.09.2026
Acasă Blog Pagina 102

Mini Caravan Roadsleeper, rulota personalizabilă

Compania olandeză Roadsleeper a proiectat o rulotă de vacanță la dimensiuni reduse – Mini Caravan. Este o remorcă compactă pentru toți aceia care au pasiunea de a se pleca în aventură și de a descoperi natura, fără a fi nevoie de un vehicul mare sau o putere mare a autorurismului.

Dimensiuni reduseEste o rulotă compactă, construită din fibră de sticlă, de dimensiuni reduse (3.300 mm × 1.900mm × 1.950mm), cu o capacitate pentru două persoane și o greutate totală de 500 Kg. Greutate care îi permite să fie remorcată cu ușurință de vehicule hibride sau electrice, vechicule care sunt pe trend crescător în vremurile noastre.

Multifuncțională

Roadsleeper este ușor de transformat pentru transportul bicicletelelor, echipamentelor de camping sau a sculelor de pescuit sub pat sau pe acoperiș, unde îți poți pune placa de surf dacă ești împătimit de surf.

Totul este în interior Producătorul olandez a proiectat un interior plin de spații de depozitare, precum cele care pot fi găsite chiar deasupra patului, unde sunt trei dulapuri de perete (77 L) , sau chiar sub el, unde avem un spațiu de depozitare de până la 274 L. În interiorul său găsim și o masă pliabilă în caz că vremea rea împiedică servirea mesei afară.

În ceea ce privește iluminarea, Roadsleeper Mini Caravan are 3 ferestre generoase, una în formă de luminator (400mm x 400mm, care se află pe acoperiș și permite o ventilație perfectă a rulotei.

ConectivitateMini rulota are o priză completă, cu un conector de 230V, alta la 12V și se adaptează la timpurile noi, o priză de conectare USB, în timp ce conexiunea la vehicul se face cu un conector de 13 pini. Toate aceste conexiuni de alimentare permit iluminarea interioară folosind lumini LED cu consum redus.

Complet personalizabil Dacă v-ați plictisit de culoarea albă a rulotelor, sau vrei să ieșiți în evidență, Roadsleeper vă permite să configurați și să personalizați Mini Caravanul dvs. așa cum doriți (întotdeauna ca opțiuni suplimentare), printre care: alegerea culorii și a stickerelor sale, picioarele de sprijin ale rulotei, panourile solare, roților din aluminiu, cutia de depozitare pe bara de tracțiune sau adăugarea unui parasolar.Roadsleeper Mini Caravan are un preț de vânzare de 5.999 EUR iar mai multe informații găsiți pe site-ul producătorului.

Foto: roadsleeper.nl

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Ghidul autorulotistului începător – câteva informații și sfaturi utile

Terapie prin fotografie – fotografii din arhivă

Fotografii realizate în 3 aprilie 2010, fix acum 10 ani, în comuna Boldu, județul Buzău.

Marian Mocanu – Trips, Photo & More/www.MarianMocanu.ro

Record mondial de Dragobete – Iubește românește

Motorizarea electrică – noua tendință în domeniul auto

Motorizarea electrică este noua tendință în domeniul auto, dar în domeniul autorulotelor care va fi viitorul?

Poate ați aflat deja că Tesla se pregătește să lanseze un camion electric. Astfel, mulți încep să-și imagineze și alte posibile aplicații decât transportul de marfă, cum ar fi autorulota electrică.
Autorulota este asociată cu noțiunea de libertate. Mulți consideră deosebit de atrăgătoare ideea de explorare a lumii din propria casă pe toată durata călătoriei.

Autovehiculul clasic este un consumator important de combustibil, iar unul propulsat complet electric ar reduce costurile de funcționare și poluarea.

O companie germană a dezvăluit un prototip de autovehicule electrice de dimensiuni complete, iar Winnebago a lansat o platformă de vehicule electrice. Însă, până în prezent, niciuna nu are un propulsor suficient de bun pentru a face vehiculele cu motoare electrice suficient de viabile. Prin autonomia și puterea sa, Tesla Semi ar putea servi drept prima platformă viabilă pentru o autorulotă electrică cu autonomie marită.

Vanlifer, o companie din Noua Zeelanda, specializată în proiectarea și transformarea de autoutilitare în autorulote, consideră că Tesla Semi ar fi o platformă excelentă pentru un autovehicul recreațional. Conform reprezentanților Vanlifer, nu doar că Tesla Semi promite o economie de combustibil de 200.000 de dolari pe parcursul a doi ani, dar autonomia de până la 500 de mile cu o încarcare completă o face ideală pentru autorulote, astfel încât să puteți uita câteva zile de grija alimentării. Deja a fost produs un concept pentru utilizarea unui tractor Tesla Semi ca bază de plecare pentru un autovehicul recreațional electric.

Conceptul autorulotei Tesla Semi-Home include o cu o bucătărie completă, spațiu de locuit, toaletă și toate celelalte dotări întalnite la autorulote de top. De asemenea, compania susține că un preț de 180.000 de dolari pentru versiunea cu autonomie de 500 de mile a Tesla Semi, nu este mare pentru o autorulotă de lux.

Vanlifer are in vedere dezvoltarea unui nou concept de pilot automat, de fapt posibilitatea de conducere automată, ceea ce ar putea deveni principalul avantaj al folosirii unui Tesla Semi ca autovehicul recreațional. Pilotul complet îmbunătățit oferă șoferului mai mult timp pentru a admira peisajul, în loc să fie atent la conducere.

Sursa: vanlifer.com

Foto credit: vanlifer.com

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Mercedes Sprinter Caravan Concept – o casă într-un van

Ghidul de camping din Bulgaria 2020 – 7 rute de călătorit cu camperul

După ce va trece perioada de caratină vom putea pleca iar cu camperele prin lume. Cei de la Camping.bg ne prezintă 7 rute în țara vecină, unde putem călători cu camperul, unde putem vizita obiective turistice și unde putem poposi în campinguri.

„Ghidul de camping din Bulgaria parcurge 7 trasee din țară, care dezvăluie diversitatea naturii bulgare, a campingurilor și a obiectivelor turistice. Acestea sunt prezentate in 32 de pagini, concentrându-se pe informații de bază despre fiecare rută, lungimea acesteia, campingurile pe care le oferă, serviciile, facilitățile și prețurile acestora și nu în ultimul rând – recomandări privind activitățile suplimentare din zonă. Ghidul este asistentul tău de neînlocuit atunci când călătorești pe roți în Bulgaria.”

Acum aveți descrierea și în limba română, așa că în momentul în care vom putea călători din nou, vom avea informații utile!

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Puteți vedea descrierea celor 7 rute aici: https://camping.bg/ro/camping-guide-of-bulgaria-2020-static4.html?setLang=ro

S-au îndrăgostit de Bulgaria și au deschis un camping

Cu rulota-n carantină

Kill Mona!

Soarele strălucește deasupra desertului. Pe pragul rulotei, baciul samurai își ascute flinta, că nu mai avea săbii în depozit. Vântul aduce aproape niste ghemotoace sferice, de apar prin toate filmele cu cowboy. Atunci a venit femeia Zorro, să-l omoare.

– Lua-ți-aș masca, a spus el și a apucat pistolul aproape ascuțit.

– Bill, ești un porc, știu că te freci cu Mona! Femeia Zorro ridică sania de samurai, v-am spus că nu mai erau săbii. Începu lupta. Ieșeau scântei. Bill intră în rulotă. Femeia Zorro dădu să intre, dar el o opri.

– Dă-te cu dezinfectant! Așa, păi stau, pune botoșeii de plastic, de unică folosință, cum intri așa?! Femeia Zorro se încruntă, văzând patul lui din rulotă, cu noptiera pe care, sfidătoare și bicisnică, trona Mona. Sania de samurai începu să se agite, baciul Bill blocând cu lama ascuțită a pistolului. Ea încercă să îi străpungă caroseria rulotei cu sabia, dar nu reuși.

– E nemțească, spuse el.

– Of, și ăștia de la recuzita mi-au dat o sanie chinezească. De Wuhan, spuse, cu o sclipire sadică în ochi.

-Nu-i bai, zise baciul, numai ce am primit rulotă asta din Italia. Aruncă spre ea șarpele de plastic, s-o sperie și reuși. Femeia Zorro scoase urlet de luptă.

– Ssst, facu Bill, dorm copiii.

Ea urlă pe șoptite… – Câți ai?

– 7.

Și așa au constatat că nu se puteau lupta, fiind într-un grup mai mare de 8, în spațiu închis.

Director: Quentin Carantino

Text: Răzvan Drăgoi

Autorulota și extratereștrii

În vizită la casa cineastului ceh Josef Kazda

Pentru că este vremea de stat în case, căutăm prin arhiva foto și scoatem la lumină povești de călătorie

În 2012 am mers în vacanță la Praga, un oraș care m-a cucerit cu clădirile vechi, medievale. Am ajuns și în Cetatea din Praga, un complex fortificat de clădiri ce datează din secolul al IX-lea. Castelul a fost un sediu al puterii, aici aflându-se reședința regilor Boemiei, împăraților Sfântul Imperiu Roman și președinților Cehoslovaciei, iar în prezent se află reședința oficială a președintelui Republicii Cehe. Despre cetate voi vorbi în alta postare. În interiorul cetății este o străduță celebră – Golden Line, cu căsuțe mici, viu colorate unde locuiau artizani, ghicitori și alchimiști, inclusiv faimosul scriitor existențialist Franz Kafka a locuit acolo o perioadă. La numărul 12, a locuit Josef Kazda, un istoric de film amator și care este mai bine cunoscut pentru salvarea a mii de filme și documentare de la naziști în timpul celui de-al doilea război mondial. În timp ce naziștii distrugeau filme și alte comori naționale, Kazda a ascuns copii în casa sa – și chiar a organizat mici proiecții în secret – o faimă mare, având în vedere cât de mici erau și încă mai sunt casele din Golden Lane.

Poveștile din călătorie vor continua!

Biserica Bărboi, Iași

Vă așteptăm poveștile de călătorie cu RV-ul

În această perioadă industria caravaningului și a turismului cu rulota și autorulota este în declin în toată Europa. Este mai important ca în aceste momente să stăm acasă, să protejăm pe cei dragi și pe noi deasemenea. Va veni și timpul să reluăm călătoriile cu RV-urile noastre.

E o perioadă dificila, mulți sunt izolați în casă, câțiva sunt izolați în campere prin lume, dar în această perioadă vom încerca să ne hrănim cu amintiri, să vedem povești de vacanță cu rulota, cu camperul, să încercăm să ne plimbăm virtual, prin intermediul poveștilor voastre. Unde ați fost ultima dată cu camperul sau cu rulota în vacanță?

Pe site-ul RVTravel.eu avem rubrica „Povești de călătorie” care este deschisă pentru voi, pentru poveștile voastre.

Ai o poveste de călătorie cu camperul și vrei să o spui? Vrei să povestești live despre experiența ta? Te astept să îmi scrii un email la contact@rvtravel.eu

Haideți să ne spunem poveștile frumoase petrecute cu RV-ul și astfel să putem trece mai ușor peste această perioadă în care #stam acasa.

Să fim responsabili și să avem grijă de noi!

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Sevilla – final de călătorie cu motorhome în Spania

Still life – fotografii pe timp de carantina

Pentru că stau acasă și să nu mă plictisesc, încerc să fac fotografii creative, de amuzament pentru că îmi place fotografi la fel ca și călătoria.

Așa că azi am luat câteva ingrediente și în holul casei am improvizat un mic studio foto. O lămâie uscata, doi cercei din arsenalul soției, o lampă și o tableta pe post de lumini, aparatul foto pe trepied și musai pofta de distractie sunt necesare pentru această ședință foto! Fotografii acasa la „studio-ul” improvizat in holul casei. Am făcut expuneri cam de 10 secunde, cu diafragma de 11, cu diferite puncte de claritate, ulterior în photoshop am făcut focus stacking în photoshop. Adică am făcut să fie clar peste tot.

Vor urma alte episoade în care voi fotografia creativ, cu ce găsesc prin casă, așa că abonați-vă la canalul de youtube pentru a vedea noutatile.

Dar cel mai important… #StămAcasă în această perioadă!

Foto & editare: Marian Mocanu

Lucrurile care-mi plac

Caravan, Motorhome & Adventure 2020

Mâine începe Caravan, Motorhome & Adventure 2020, a 12-a ediție, la Romexpo, Pavilionul C1. Ne găsiți la standul RVTravel.eu…

Într-o lume normală, acesta ar fi fost subtitlul acestui articol despre evenimentul care ar fi trebuit să se întâmple… Am fi avut și noi stand acolo, să ne vedem, să povestim…

Din păcate nu se va întâmpla, cel puțin în perioada stabilită. Evenimentul s-a amânat până condițiile din întreaga lume vor permite reluarea vieții normale și a activităților zilnice. Trebuie să ne întoarcem la viața normală la un moment dat, chiar dacă nu va mai fi ca înainte. Știu, simt că nimic nu va mai fi ca înainte. Am pierdut ceva. Ceva ce nu va mai fi ca înainte.

Acum, în această perioadă grea, este important să respectăm măsurile de prevenire, să stăm în case, să ne protejăm bătrânii, să fim responsabili cu noi și cu cei pe care-i iubim. De văzut ne mai vedea noi în vremea ce va veni, dar acum e musai să stăm în case.

Mâine începe Caravan, Motorhome & Adventure 2021, acesta va fi cu siguranță titlul articolului de peste un an.

Primăvara care va fi, trebuie să vină!

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus

Ququq Campingbox – soluția pentru un minicamper într-un minut

Îți place să călătorești liber, spontan, fără a avea nevoie să închiriezi sau să cumperi o autorulotă? Aveți o dubă sau un combi la îndemână? Aveți un autoturism cu acoperiș înalt, Berlingo, Caddy, Citan, Combo, Doblo, Dokker, Kangoo, NV 200, Partner, Tourneo, Vaneo?

Doriți să mergeți la pescuit sau un weekend la munte sau la mare, dar dintr-un motiv oarecare ați prefera să nu aveți un camper?

Cu cutia de camping Ququq (cucul) poți face un campervan într-un minut. Ququq combină o bucătărie, un pat și un spațiu de depozitare într-o cutie și este extrem de ușor de utilizat fără a face modificări în mașină.

Ai fost la petrecerea prietenilor din alt oraș și nu ai reușit să îți faci rezervare la hotel? După ce se termină festivalul tău favorit la care ai stat până la ore târzii în noapte trebuie să conduci noaptea? Vrei să admiri cerul înstelat cu un vin bun eventual la pescuit? Cu Ququq Campingbox poți petrece noaptea în locul în care vrei, fără să fii nevoit să faci booking, să conduci noaptea sau să nu bei un pahar de vin. Poți transforma vanul tău într-un minut. Glisați pur și simplu cutia în portbagaj și mini-camperul este gata.

Acest kit de camping este extrem de practic în utilizare. Patul are o saltea de 10 cm, iar cutia are suficient loc unde să încapă, pe șine culisante, un aragaz, o ladă frigorifică și un bidon cu 20 de l de apă pentru chiuveta. Spațiul de lucru și spațiul de depozitare pot fi folosite imediat atunci când aveți nevoie de ele.

Modulul Ququq are o greutate de 60 de kg și dimensiuni de 110 x 75 cm în modul strâns. Patul măsoară 110×195 cm, ceea ce ofera o odihnă confortabilă față de dormitul pe scaunele  mașinii.

Mai multe informații despre QuQuQ-Box: www.ququq.info

Text: RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Foto: www.ququq.info

Inside Servcom Dej – dealer rulote Knaus în România din 2007

Cu autorulota spre Marea Britanie

Știu. O să ziceți c-am înnebunit, că n-am ce căuta cu rulota pe mare, fie ea Marea Neagră sau Marea Britanie, că se scufundă șandramaua, că legea lui Arhimede e cam perimată și alte chestii din astea. Vă dau, parțial, dreptate. Până în Franța, te mai duci cum te duci, că, de la unguri încolo, dai de autostrăzi, dar cum treci în Anglia?

Asta-i dificil. Io prin tunel nu m-oi băga, că dară nu-s metrou de-ăla să mi se suie cine vrea în autorulotă! Na, mă vedeți pe mine zicând: Urmează stația Buckingham, cu peronul deasupra trapei?

Cu feribotul nici atât, am io o superstiție cu feritul botului, dar nu pot să v-o spun.

Aș putea să-mi fac o plută, dar vă dați seama câte sticle ar trebui să beau ca să iau plută suficientă pentru ditamai autorulota? Trec, doamne iartă-mă, în Iran sau cine știe pe unde după atâtea sticle!

Cu submarinul am încercat, dar vă dau o veste proastă: autorulota nu plutește, fir-ar ea să fie, nici dacă l-am pus pe Marin pe capotă!

Disperat, am încercat să trec cu autostopul, m-am pus pe plajă și făceam semne spre șosea, arătând spre mare: care mergi încoa? Unul n-a vrut, ai naibii burjui!

Și mai rău a fost când mi-a zis Marin că în Anglia, dacă ajungem, trebuie să circulăm cu volanul pe dreapta. M-am pus cu flexul pe el, l-am tăiat și l-am lipit cu niște superglue pe partea-ailaltă, să părem englezi. Nici vorbă să mai plece aia de pe loc!

Am trecut până la urmă cu tirul cu emigranți ilegali. Emigranții ne-au asigurat vaporul pe care am suit autorulota, tirul l-a asigurat paza de coastă engleză. Cu greu am reușit, cu multe declarații și intervenții să fim lăsați să intrăm în Marea Britanie. Acolo, cum am ajuns, am și intrat într-o cârciumă. Asta e, dacă nu suntem obișnuiți să circulăm ca la englezi, n-am văzut-o și-am intrat în ea. Păi cine-a pus cîrciuma-n drum?!

Text: Razvan Drăgoi

Pregatirea autorulotei/rulotei pentru parcarea de iarnă

Rulota extensililă bazată pe principiul telescopic

foto: Marian Mocanu

La CMT 2020 a fost expusă BeauEr 3X, o rulotă extensibilă, din trei segmente

Conceptul BeauEr 3X s-a născut în 2009 de la o idee simplă: producătorul a gândit o rulotă mică, extensibilă, ușor de tractat și ușor de campat.

Acest concept se bazează pe principiul telescopic, de extindere. În modul campare, această tehnică permite să implementați 3 module pe orizontală triplând zona de locuit. Instalarea rulotei în poziție de campare poate fi făcută de o singură persoană cu efort minim.

În poziția strânsă, pregătită pentru drum, mobilierul se îmbină, iar în momentul extinderii rulotei, mobilierul se configurează fără nici o manipulare.

Sistemul funcționează cu actuatoare electrice alimentate de bateria auto sau la curent electric. Principiul este inteligent, dar simplu: în poziția pliată, mobilierul se potrivește în opusul lor. Odată desfășurat, acest mobilier este configurat automat fără nicio manipulare.

Această dimensiune compactă a rulotei facilitează manipularea și reduce rezistența la vânt.

Aici este video de la CMT 2020:

Mulțumim partenerilor noștri: Joy2wander, Motorhome, Aler Campers, TopCamper, GoCamper, Geografic Travel, Mitrea Caravan și Grădina Ielelor pentru sprijinul acordat.

RVTravel.eu – travel | motorhome | Romania

Vrei să pleci cu caii în excursie? Cu RJH poți!